13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Olt - CSM Vâlcea, derbi oltenesc fără presiune

FC Olt – CSM Vâlcea, derbi oltenesc fără presiune

Formaţia FC Olt Slatina întâlneşte astăzi, de la ora 18.00, pe teren propriu, echipa CSM Vâlcea, într-un joc din cadrul etapei a 4-a din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2. Antrenorii celor două grupări vor încerca să scoată maximum din partidele rămase până la finalul campionatului.
Tehnicianul FC Olt Slatina, Dan Oprescu, va da în continuare credit jucătorilor tineri să se afirme la acest nivel, neavând presiunea rezultatului. „Acest meci îl vom aborda la fel ca pe toate celelalte din play-off. Odată ce ne-am îndeplinit obiectivul, vom da ocazia şi altor jucători să evolueze. Cred că nici noi, nici Vâlcea nu putem emite pretenţii la promovare, aşa că sper să fie un meci frumos. Aşa cum am spus mai demult, CSU Craiova şi ASA Târgu Mureş au dovedit că merită să joace în Liga I, având toate condiţiile şi cred că ele vor reuşi promovarea în Liga I“, a afirmat Dan Oprescu, pentru GdS.
Acesta nu va putea conta pe doi jucători în partida de astăzi, Victor Dobrescu şi juniorul Ştefan Covalschi, de la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ Craiova, fiind incerţi.

Munteanu vrea
pe podium

Managerul general al formaţiei CSM Vâlcea, Lucian Munteanu, a fixat alt obiectiv noului antrenor Erik Lincar, care a început mandatul cu un succes la Reşiţa, cu Metalul, scor 2-0. „După schimbarea antrenorului a apărut şi schimbarea rezultatelor, fiind optimişti acum. Suntem la distanţă mare de primele două locuri, însă Erik Lincar a preluat echipa de pe locul 5 şi vrem să o ducă pe locul 3. Dacă vom obţine numai victorii şi ne vor ajuta şi rezultatele contracandidatelor poate vom spera şi la locul secund, însă momentan vrem să terminăm pe ultima treaptă a podiumului. Pentru asta trebuie să obţinem cele trei puncte la Slatina, cu FC Olt, o echipă care a avut evoluţii bune pe teren propriu“, a precizat Lucian Munteanu, pentru GdS.
În sezonul regulat, CSM Vâlcea a obţinut patru puncte în cele două jocuri cu FC Olt, înregistrând 1-0 la Vâlcea şi 0-0 pe terenul din Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS