Fostul căpitan al echipei naţionale, Cristian Chivu (33 de ani), şi-a anunţat, ieri, retragerea din activitatea de fotbalist după o carieră marcată de numeroase succese, care au culminat cu câştigarea Ligii Campionilor cu Inter Milano în 2010, dar şi de accidentări. În primă fază şi-a reziliat contractul cu Inter, club care i-a mulţumit pe site-ul oficial pentru cei şapte ani în care a apărat culorile „nerazzurilor“.
Chivu a postat un mesaj emoţionant pe contul său de pe o reţea de socializare, în care le-a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit în cursul carierei. „Sunt trist şi fericit, râd şi plâng totodată şi mă încearcă un sentiment de satisfacţie pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toată viaţa. M-a învăţat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri şi realitate. Ştiu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am făcut şi vă pot spune că a fost o călătorie plină de provocări. O călătorie în care nu am renunţat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le-a aşternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi reuşi, că voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii şi cu o îmbrăţişare îmi vor mulţumi. Atât şi nimic mai mult. Mulţumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi-a fost model şi sursă de inspiraţie (tatăl său, Mircea Chivu – n.r.). Ne-a părăsit opt ani mai târziu şi am crezut că pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul şi cel mai mare critic al meu. Este prima persoană căreia vreau să-i mulţumesc, pentru că în toţi aceşti ani l-am simţit lângă mine mereu. Am încercat să fiu ca el, să fiu demn, curajos, ambiţios şi corect, aşa cum m-a învăţat. Înainte de a fi ceva, am încercat să fiu OM. Aş fi avut nevoie de tată mai mult decât şi-ar putea cineva imagina, decât, probabil, s-a gândit el în scurta noastră călătorie prin această lume. Mulţumesc tuturor antrenorilor cu care am început, celor cu care am colaborat de-a lungul timpului şi despre care pot spune că au fost o sursă de inspiraţie continuă pentru mine. Mulţumesc cluburilor şi tuturor suporterilor de la echipele la care am activat, pentru că fără susţinerea şi fără pasiunea lor fără margini, succesele noastre nu ar fi fost posibile. Mulţumesc staff-ului medical, doctori, fizioterapeuţi, pentru sprijinul lor moral, pentru înţelegerea pe care au avut-o în ceea ce mă priveşte, pentru că m-au suportat, dat fiind faptul că am fost un record-man al accidentărilor (…). Nu în ultimul rând, vreau să-i multumesc soţiei mele, Adelina. A renunţat la visurile ei pentru a fi alături de mine, am crescut împreună printre străini şi am depăşit momente grele. Ea este cea care m-a susţinut şi înţeles în cele mai grele momente, mi-a oferit dragoste, linişte şi familia la care am visat. Le mulţumesc fetelor mele, Anastasia şi Natalia, care au avut grijă să nu fiu niciodată trist şi să uit de orice supărare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfacţie profesională pe care am avut-o sau o voi avea în viaţă. Am intrat în această lume tânăr, în linişte, visător şi plin de ambiţie şi ies cu ceva fire albe, multe cicatrici şi cu convingerea că inima mea e la locul ei, chiar dacă am pus-o de fiecare dată la dispoziţia echipelor la care am jucat. Tată, sper că eşti mândru de omul care am devenit! Este sfârşitul unei călătorii… şi începutul, pentru restul vieţii mele!“, a scris Cristi Chivu.
O carte de vizită impresionantă
Cristian Chivu s-a născut pe 26 octombrie 1980, la Reşiţa, şi şi-a început cariera profesionistă de fotbalist la CSM Reşiţa în 1996, unde a rămas până în 1998, când a trecut la Universitatea Craiova. În 1999, el a fost transferat la Ajax Amsterdam, devenind căpitanul echipei olandeze în 2001 şi câştigând „Eredivisie“ în 2002. În 2003, Chivu a părăsit Olanda pentru Italia, ajungând la AS Roma, unde a devenit unul dintre jucătorii de bază ai formaţiei. Deşi a fost dorit de cluburi celebre din Europa, Chelsea, FC Barcelona sau Real Madrid, în 2007, pentru 16 milioane de euro, fundaşul a preferat să semneze cu Inter Milano, echipă alături de care a câştigat campionatul Italiei (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010), Cupa Italiei (2009/2010, 2010/2011), dar şi Liga Campionilor (în sezonul 2009/2010).
În echipa naţională, Cristi Chivu a debutat în 1999, el fiind considerat liderul generaţiei sale. A participat cu România la CE din 2002 şi 2008. Pe 21 mai 2011 şi-a anunţat retragerea de la naţională, după 75 de meciuri şi trei goluri, motivându-şi decizia prin faptul că nu poate fizic să facă faţă şi echipei de club, şi primei reprezentative.
La începutul anului 2010, Cristian Chivu a trecut prin momente de groază, după ce a suferit o fractură craniană la un meci din campionat. El a fost operat şi de atunci a evoluat cu o cască de protecţie.
Fundaşul a decis să se retragă după ce nu s-a refăcut complet în urma unei accidentări suferite în august 2012, la o partidă cu Hajduk Split, din play-off-ul Ligii Europa. El a suferit o luxaţie la un deget de la piciorul drept şi a fost operat de două ori. Chivu a revenit pe teren la 18 decembrie 2012, într-un meci din Cupa Italiei, dar randamentul său nu a fost cel scontat. Deoarece problemele sale la degetul piciorului drept au continuat, Chivu a fost operat din nou de două ori, prima intervenţie chirurgicală având loc la Miami, pe 21 august 2013, şi a doua în februarie (2014), tot în SUA. Chivu nu a mai jucat nici un meci din mai 2013.
