6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu - stop joc

Mititelu – stop joc

http://www.youtube.com/watch?v=5b6ztF_DYPY

Constrâns de problemele financiare, finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a capotat ieri, afirmând public că îşi retrage echipa din Liga a II-a, motivând lipsa terenurilor de antrenament. Acesta a mai spus că iese din joc doar temporar, intenţionând ca din ediţia viitoare să revină în eşalonul secund, deşi conform regulamentului FRF va fi retrogradată două „trepte“ în cazul retragerii.
„Din păcate, astăzi (ieri – n.r.) trebuie să dau o veste proastă. Nu credeam că vom ajunge aici, dar din cauza situaţiei foarte grele cu care ne confruntăm de opt luni nu mai putem duce competiţia. Nu pot să îmi mai desfăşor activitatea cu o echipă hăituită în permanenţă de acest grup de la primărie şi care se antrenează pe nişte terenuri preistorice. Nu vrem să ne batem joc de brandul FC Universitatea Craiova, să se bucure adversarii noştri că ne umilesc. Îmi cer scuze partenerilor de competiţie, dar e o competiţie în care noi nu avem şanse egale. De aceea, astăzi (ieri – n.r.) punem punct activităţii, iar mâine (astăzi – n.r.) vom înştiinţa federaţia în scris de acest lucru. Avem speranţa că, până în vară, lucrurile se vor lămuri, iar din toamnă sper să revenim în Liga a II-a pentru că nu există nici un motiv ca noi să nu putem reveni în acest eşalon. FC Universitatea Craiova nu a murit în 2011, nu va muri nici în 2014“, a spus Mititelu, punctând că jucătorii nu vor deveni liberi şi că el nu renunţă la echipă.
„Jucătorii rămân sub contract, iar într-o lună sper să se aprobe planul de reorganizare din dosarul de insolvenţă al clubului. Eu nu voi abandona niciodată acest club până nu se va face dreptate. Voi renunţa la echipă atunci când o voi duce în Liga I. Nu sunt sigur că ni se va aproba planul de reorganizare, dar am speranţe. Dacă nu se aprobă, avem planul B, acela de a porni de jos, pe altă firmă, pe care vom transfera palmaresul şi tot ce înseamnă istoria clubului. Nu văd de ce FRF nu va vrea să ne înscrie la vară în Liga a II-a, pentru că nu au cum să invoce propria culpă“, a precizat Adrian Mititelu.

Atac la CSU şi primarul Craiovei

Adrian Mititelu s-a încins pe parcurs şi a trecut la acuze, spunând că de situaţia actuală se fac vinovaţi rivalii de la CS Universitatea Craiova şi primarul Lia Olguţa Vasilescu, considerându-se vinovat că a ajutat-o pe aceasta să câştige alegerile din 2012. „Toţi potenţialii mei parteneri de afaceri au fost avertizaţi să nu mai lucreze cu mine şi s-a ajuns aici. Primarul de la Leamna, care a vrut să ne ajute, a primit ameninţări de la această femeie-minune care există în Craiova. Dacă e un om care te ajută, a doua zi are probleme şi regretă că ţi-a întins o mână. A câştigat alegerile pe spatele suporterilor, altfel nu-l «bătea» niciodată pe Antonie Solomon. Toţi cei care au vrut să ne susţină financiar au mari probleme şi pot da multe exemple în acest sens. Nu mai putem să ducem această competiţie, pentru că grupul care ne-a creat aceste probleme este foarte puternic şi ne-au închis toate posibilităţile de supravieţuire. Trăim momente de coşmar“, a spus Mititelu. „Cei de la CS Universitatea Craiova au avut atacuri abjecte la adresa jucătorilor noştri. Au încercat să îi cumpere, să îi racoleze, să îi facă să nu joace. Din acest moment, ni s-a interzis categoric desfăşurarea activităţii fotbalistice. Există acţiuni demne de anii ‘50. E o complicitate generală şi nimeni nu face nimic! Procurorii dau din umeri şi se fac că plouă, de nouă luni DNA Craiova ţine dosarul în sertar şi nu se ia nici o măsură. Le e teamă să ia măsuri! Faptul că această doamnă este considerată o apropiată a domnului prim-ministru (Victor Ponta – n.r.) nu vor să aplice legea. Mi-a pus Fiscul pe cap, mi-a blocat toate afacerile, mi-a băgat o firmă cu un patrimoniu de 40 de milioane de euro în faliment pentru o datorie de 500.000 de euro, ca să ajungem aici. Dar asta nu înseamnă că Universitatea Craiova va fi aia care vor ei. Şi peste o lună sau un an lumea ştie care va fi adevărul. Vă spun sincer că mi-e frică, în fiecare zi mă gândesc că vin să mă ia. Pot să vină să mă aresteze şi să-mi ia tot, dar niciodată nu voi fuziona cu ei. Acea echipă (CSU – n.r.) are zilele numărate în fotbalul românesc. Am auzit că Mihai Rotaru (unul dintre finanţatorii CSU – n.r.) este foarte bogat şi mă bucur, pentru că va trebui să plătească foarte mult pentru ce se întâmplă acum“, a acuzat Mititelu, care a recunoscut că şi el a făcut multe greşeli de-a lungul timpului.

Bon: Nu putem să facem performanţă antrenându-ne pe maidane

La rândul lor, preşedintele Marcel Iancu, antrenorul Dragoş Bon şi căpitanii Mădălin Ciucă şi Robert Săceanu au afirmat că echipa nu putea să continue să se antreneze în condiţiile proaste de până acum şi că decizia patronului de retragere a fost luată împreună cu ei.
„Craiova nu se retrage din campionat, ci e pusă în imposibilitatea să nu mai poată participa în competiţii. Dacă nu avem terenuri de fotbal, ce să jucăm, baschet?! Am făcut eforturi supraomeneşti să rezistăm, dar tot aici s-a ajuns“, a declarat preşedintele FCU, Marcel Iancu.
„Nouă, jucătorilor, ne pare rău de această decizie. Am avut mai multe momente dificile, dar am considerat că este bine să continuăm. După ce nu am avut pregătire de iarnă, fără condiţii de antrenament şi cu foarte puține partide amicale, am avut greutăţi şi la meciurile oficiale. În final, am considerat că este mai bine să ne oprim. Era în joc renumele echipei FC Universitatea Craiova. Această formație nu merită să piardă la scor în faţa unor echipe din liga secundă“, a spus căpitanul echipei, Mădălin Ciucă.
„Era inevitabil să se ajungă aici. În ultima perioadă, fără voia noastră, am cunoscut toate terenurile din împrejurimile Craiovei, iar în prezent se pare că nu ne putem antrena nici acolo. Jucăm în tricoul FCU şi nu ne putem face de râs. Ne-am dorit din tot sufletul să facem treabă, să ducem echipa unde îi este locul, în Liga I, însă nu am avut condiţiile necesare. Ne pare rău pentru suporteri, noi am făcut tot ce a depins de noi“, a spus Robert Săceanu.
„Acest grup a dat dovadă de caracter, am încercat să facem totul bine, să nu dăm curs vorbelor care spuneau că nu începem returul. Primul moment când am vrut să renunţăm a fost când am plecat de la Severin. Am analizat situaţia şi am reuşit să ne resuscităm, am mers mai departe. Nu continuăm pentru că nu mai suntem plătiţi de nouă luni, ci pentru că nu avem cum să ne desfăşurăm procesul de instruire sportivă. O echipă nu poate să aibă o prezenţă, o dinamică de joc, o viteză şi un randament bun dacă nu se pregăteşte. Jocul este oglinda antrenamentului. Fără a te pregăti în condiţii de joc, nu poţi juca. Iar noi ne pregăteam în condiţii de joc de cel mult Liga a IV-a. Degeaba vrem dacă nu putem să ne pregătim. Nu putem să avem de nouă luni autocarul pe post de vestiar şi nu putem să facem performanţă antrenându-ne pe maidane“, a punctat antrenorul Dragoş Bon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS