29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii doljeni, egal cu România U16

Juniorii doljeni, egal cu România U16

Selecţionata Under 16 a Doljului a terminat la egalitate partida disputată, ieri, pe stadionul din Buftea, scor 0-0, cu echipa similară a României, antrenată de Florin Răducioiu. Tehnicianul doljenilor, Ionel Luţă, a început partida cu: Cristian Dică – Ştefan Vlădoiu, Mihai Ivan, Cătălin Ion, Florin Ispas – Bogdan Geanimu, Andrei Rodeanu, Alin Burteţ, Laurenţiu Roman – Paul Medrea, Alexandru Popescu. Au mai intrat: Cătălin Popescu, Vlad Popovici, Denis Feraru, Alexandru Sandu, Sebastian Tătulea, Williams Oglice, Vali Constantin, Mihai Firan, Cosmin Piciu.
La finalul meciului, tehnicianul Ionel Luţă s-a arătat mulţumit de evoluţia elevilor săi. „Pentru noi a fost un test util. Copiii s-au mişcat bine şi sper să continue asemenea acţiuni. Mă bucur că partida a prezentat un interes deosebit şi din partea reprezentanţilor FRF, fiind prezenţi, printre alţii, Mircea Sandu, Răzvan Burleanu, Anghel Iordănescu sau Miodrag Belodedici. Noi ne-am atins ţinta şi sper să continuăm tot aşa“, a afirmat antrenorul selecţionatei U16 a Doljului, Ionel Luţă, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS