5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎncă 92 de medalii!

Încă 92 de medalii!

Karatiştii de craioveni s-au remarcat din nou la o competiţie internă. Sportivii de la LPS „Petrache Trişcu“ şi CS Universitatea Craiova au cucerit, aşa cum le stă în obişnuinţă, un număr impresionant de medalii, 92, la Campionatul Naţional de karate shotokan desfăşurat recent la Râmnicu Vâlcea.
„Trişcu“ a obţinut 63 de medalii (16 de aur, 23 de argint, 24 de bronz). Andrei Nicoliţă s-a întors acasă cu şapte medalii, Ştefania Şelaru cu şase, Mădălina Vasile şi Sebastian Olaru, cu câte cinci, Andreea Stoian, Cristina Popescu, Luiza Iordache, Ana Maria Gornoviceanu, Alexandru Potcovaru, Ionuţ Luţă, Casian Zamăneagră şi Gabriel Iordache, Aldana Lupeanu – câte patru, Izabel Călăraşu, Adrian Toma, Maria Mageri, Bianca Manta – câte trei, Clara Bondrescu, Mirela Veltan, David Costache, Elena Iovan, Andrei Dobre, Radu Jidovin – câte două, Robert Dobre şi Claudiu Rombu – câte una. Sportivii sunt pregătiţi de Geri Mitroi şi Ionel Totâlcă.
CS Universitatea a avut opt sportivi participanţi, cu toţii multipli medaliaţi. Un total de 29 de medalii (9 de aur, 4 de argint, 16 de bronz).
Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Ionuţ Mitrică, cu patru medalii (la kata individual – seniori şi U21, kata echipe – seniori şi U21), Adnana Popa, cu trei medalii (fukugo senioare 61 de kilograme, shobu ippon senioare 55 de kilograme, kumite U21 60 de kilograme), Eris Sos – cu două medalii (fukugo seniori +84 de kilograme şi echipa kata seniori), Adrian Toma – cu două medalii (kata echipe, seniori şi U21), Andreea Stoian (kata echipe U21) şi Anisia Iova (kata echipe U21). Eric Sos a cucerit nouă medalii, Adnana Popa – opt, Ionuţ Mitrică şi Mihai Teiuşanu – fiecare câte şase, Anisia Iova – cinci, iar Adrian Toma, Andreea Stoian şi Gabriel Iordache – câte una. De sportivii de la CS Universitatea se ocupă Geri Mitroi. La competiţie au participat 550 de sportivi de la 35 de cluburi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS