21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCristian Bogdan, medaliat cu bronz

Cristian Bogdan, medaliat cu bronz

Conform aşteptărilor, jucătorul de tenis de masă Cristian Bogdan, legitimat la CSS Craiova, a urcat pe podium la concursul naţional de tenis de masă Top 13 juniori III (11-13 ani), găzduit zilele trecute de Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Bănie.
Elevul lui Olimpiu Oproiu a avut parte de o concurenţă serioasă, departajarea făcându-se în ultima rundă. Cristian Bogdan a avut acelaşi număr de victorii cu alţi doi sportivi, Darius Toma şi Vlad Hurloi, ambii de la LPS Bistriţa. Reprezentantul CSS Craiova s-a impus la setaveraj, având 4-3, în comparaţie cu Toma (5-4) şi Hurloi (3-5). Dintr-o interpretare greşită a regulamentului de oficialul federaţiei, la festivitate nu a fost premiat Bogdan Cristian, ci Darius Toma. Ulterior, s-a corectat greşeala, urmând ca la cel mai apropiat concurs jucătorului de la CSS Craiova să i se înmâneze medalia, diploma şi cupa. Alt oltean, Marius Rădoi, de la CSS Slatina, a cucerit medalia de argint, cu nouă victorii şi două înfrângeri, în timp ce concursul a fost câştigat de Alexandru Ignat (LPS Bistriţa). La feminin, s-a impus Krisztina Varga (CSS Târgu Mureş). Concursul care a reunit cei mai buni 12 sportivi ai categoriei de vârstă 11-13 ani (masculin şi feminin) s-a desfăşurat în organizarea CSS Craiova, în parteneriat cu ISJ Dolj, DJST Dolj, Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ şi cu sprijinul unui sponsor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS