14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportÎncepe campionatul local de snooker

Începe campionatul local de snooker

Mâine se va da startul Campionatului Local de snooker Free-Ball Craiova. La prima etapă din acest an, care punctează deschiderea oficială a sezonului, vor participa 40 de concurenţi, printre care şi două reprezentante ale sexului frumos. Competiţia, care se va desfăşura la parterul unui bloc din zona „Fortuna“ din cartierul Craioviţa, va dura trei zile şi se vor desfăşura 39 de meciuri, iar oaspete de onoare va fi preşedintele Federaţiei Române de Snooker, Francisc Tobă. Bila de deschidere a primului frame oficial pe 2014, între Mădălina Gheorghică şi Ana Maria Gebăilă, va fi dată de conducătorul federaţiei. Francisc Tobă va evalua clubul Free-Ball Craiova, din punct de vedere logistic şi organizaţional, în perspectiva unei viitoare colaborări cu Federaţia Română de Snooker sau a unei viitoare posibile afilieri la acest for superior al snookerului din România. Zilele trecute a avut loc tragerea la sorţi, iar organizatorul Mihai Adrian Fundeanu este puţin nemulţumit întrucât „cele două jumătăţi sunt puţin dezechilibrate, în sensul că partea superioară a tabloului cuprinde foarte mulţi favoriţi, în timp ce partea inferioară are doi-trei jucători care odată scăpaţi de tururile preliminare se pot trezi în semifinale fără să înţeleagă ce li s-a întâmplat“. Totuşi, organizatorul se bucură că a scăpat de ce îi era mai teamă: meciuri între favoriţi în tur preliminar. Premiile de etapă sunt de 300 de lei – locul 1, 200 de lei – locul doi şi câte 100 de lei pentru cei care au fost învinşi în semifinale. Concurenţii au posibilitatea să câştige un premiu consistent în bani – aproximativ 1.800 de lei, dacă fac break 100+. „Este mai greu, dar nu imposibil“, a punctat Mihai Adrian Fundeanu. Clubul Free-Ball Craiova dispune, începând din acest an, de trei mese, iar meciurile se vor disputa simultan la toate mesele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS