3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - CS Universitatea Craiova negociază cu un macedonean

Fotbal – CS Universitatea Craiova negociază cu un macedonean

Oficialii formaţiei CS Universitatea Craiova intenţionează să îmbunătăţească defensiva şi în acest sens poartă negocieri cu Tome Kitanovski, un fundaş dreapta macedonean de 21 de ani, informează Digi Sport. Kitanovski evoluează la Pelister Bitolia, locul trei în Macedonia, la egalitate cu Turnovo şi cu Vardar Skopje, şi are cinci meciuri bifate la echipa U21 şi unul la prima reprezentativă a Macedoniei. Pentru Bitolia, Tome a disputat 16 partide din 18 în acest sezon, iar în campionatul trecut a strâns 29 de meciuri pentru formaţia la care evoluează din 2010.

Tome Kitanovski are o înălţime de 1,83 metri şi aducerea sa are două plusuri. Primul ar fi că antrenorul Ovidiu Stîngă îl poate folosi din nou pe Zoran Ljubinkovic pe postul de fundaş central, acolo unde dă cel mai bun randament. De asemenea, vârsta macedoneanului îi permite să fie unul dintre cei doi jucători sub 21 de ani pe care regulamentul îi impune pe teren în Liga a II-a din România.
Fundaşul macedonean a fost prezent astăzi la sediul clubului alb-albastru, dar nu s-a parafat nimic, o decizie finală urmând să fie luată la începutul săptămânii viitoare, după reunirea echipei şi după ce va fi văzut la treabă de antrenorul Ovidiu Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS