11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Gata de derbi

Voleibaliştii de la SCM-U Craiova sunt gata să înfrunte echipa campioană, Tomis Constanţa, mâine, în Polivalentă, de la ora 15.00. Oltenii vin după o serie bună, de şase victorii consecutive.

Echipa masculină de volei SCM-U Craiova, vicecampioana României, va întâlni mâine campioana din sezonul trecut, CVM Tomis Constanţa, de la ora 15.00, în Sala Polivalentă din Bănie. Va fi duelul celor mai valoroase echipe din sezonul trecut al Diviziei A1.
Oltenii vin după o perioadă foarte bună, cu şase victorii consecutive, patru în campionat şi două în Cupa CEV, în disputa cu olandezii de la Orion Doetinchem. Singurul pas greşit în acest sezon pentru elevii lui Dan Pascu a fost în runda inaugurală, când au cedat pe terenul puternicei echipe Remat Zalău.
În cel mai recent meci disputat, SCM-U Craiova a învins miercuri, la Cluj, formaţia locală Universitatea, cu 3-1 (25-17, 24-26, 25-21, 25-22), după un meci mult mai dificil decât părea iniţial. Principala problemă a echipei din Bănie pare să fi fost relaxarea.
„Era un meci considerat uşor, pe care l-am început foarte bine şi am câştigat primul set destul de clar. După aceea am tratat jocul cu superficialitate. În partea a doua a intervenit o relaxare inexplicabilă şi am avut parte de un meci foarte greu, pentru că noi ni l-am făcut aşa. Am câştigat cu 3-1, dar sper că băieţii au tras învăţăturile necesare după acest joc. Îmi doresc ca fiecare să joace la valoarea lui şi să fie concentrat pe toată durata unui meci“, a spus ieri antrenorul Dan Pascu.
Despre partida cu constănţenii, managerul-antrenor al echipei din Bănie a spus că vrea un rezultat pozitiv, chiar dacă echipa campioană este neînvinsă în acest debut de sezon.
„Am avut șase victorii consecutive în această perioadă, un parcurs bun într-o perioadă aglomerată. La Cluj am mers într-o deplasare ușoară care a devenit grea sau ne-am făcut-o grea. Trebuie să trecem în etapa următoare la fel de aglomerată. Primul meci este cu Constanţa, o echipă solidă, care va veni aici cu gândul să câştige. Ei au și un buget mai mare, sunt neînvinşi. Eu îmi respect adversarul, dar, atâta timp cât am o şansă, voi profita de ea. Jucăm acasă, avem avantajul Sălii Polivalente, mă gândesc să facem un joc bărbătesc de luptă. Consider că am jucători de valoare şi experimentaţi, în consecinţă vom vedea un meci bun, sperăm cu un rezultat pozitiv“, a mai spus Pascu.

Fetele, la prima victorie acasă

Şi echipa feminină de volei SCM-U Craiova a jucat miercuri, cu Penicilina Iaşi, obţinând prima victorie pe teren propriu din acest sezon, cu 3-0 (25-17, 25-11, 25-22). „Încet-încet, jocul nostru prinde consistenţă şi sper ca acest lucru să se vadă meci de meci. Am întâlnit o echipă ambiţioasă, dar nu am cedat nici un set“, a spus după meci Berti Văsuică, antrenorul principal de la SCM-U Craiova. Echipa olteană ocupă locul cinci, iar mâine va juca pe terenul liderului Ştiinţa Bacău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS