3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCampionatul naţional, repetiţie reuşită pentru Mondiale

Campionatul naţional, repetiţie reuşită pentru Mondiale

Karateka de la Clubul Sportiv Washi Craiova au participat, recent, la finala Campionatului Naţional de karate fudokan de la Galaţi.
Sportivii craioveni au cucerit şase medalii la categoriile de vârstă copii 1, 2 şi 3, iar în urma rezultatelor obţinute şi-au câştigat dreptul să meargă la Campionatul Mondial, programat în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie în capitala Cehiei, Praga.
Elevii lui Daniel Antici şi Simona Cojocariu au cucerit două titluri naţionale, prin Alexandra Ţecu (copii 1) la kata individual feminin şi echipa masculină de en-bu, copii 3, formată din David Dumitraşcu şi Mario Rădulea. Medaliile de argint au fost două la număr, una la individual, adjudecată de Irina Tudorin (copii 2) la kata individual feminin, şi alta la en-bu mixt (copii 1), din echipă făcând parte Andra Ştefanovici şi Marius Marogel.
Pe treapta a treia a podiumului au urcat Răzvan Gigea (copii 2), la kumite individual, şi echipa feminină de kata (categoria copii 1), compusă din Andra Ştefanovici, Alexandra Ţecu şi Irina Tudorin. Sportivii medaliaţi, mai puţin echipa de feminin de kata care a luat bronz, s-au calificat la Mondiale. Unii dintre ei obţinuseră biletul pentru Mondiale încă din luna aprilie, când tot la Galaţi s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de karate tradiţional (copii). „Vom merge în Cehia să obţinem rezultate cât mai bune. Aş vrea să mulţumesc pentru susţinerea financiară distribuitorului de energie din zona de sud a ţării“, a punctat ieri antrenorul Daniel Antici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS