12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSelecţionata Doljului, la un pas de semifinale

Selecţionata Doljului, la un pas de semifinale

Selecţionata de amatori a Doljului se află în faţa unui test extrem de important, urmând să întâlnească astăzi, de la ora 14.00, la Calafat, echipa similară a Braşovului, acesta fiind al patrulea (ultimul) joc din cadrul grupei a treia a Cupei Regiunilor. „Este un meci foarte important pentru noi şi sperăm să-l câştigăm, pentru că numai aşa putem termina pe primul loc şi accede în semifinale. Avem copii buni, iar pentru unii este o şansă în plus să se facă remarcaţi şi să fie cooptaţi de echipele din eşaloanele superioare. Am demonstrat că formăm o echipă valoroasă şi sper să ajungem cât mai sus în această competiţie“, a declarat antrenorul selecţionatei Doljului, Dorel Toma, pentru GdS.
„Trebuie să câştigăm acest meci pentru binele fotbalului doljean, despre care cred că este într-un vizibil progres. Noi ne-am pus mari speranţe în această competiţie şi sunt convins că băieţii noştri se vor ridica la nivelul aşteptărilor“, a punctat preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, pentru GdS.
Iată lotul selecţionatei Doljului: portari: Cristian Birăescu (Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“), Cătălin Tătaru (Amaradia Melineşti); jucători de câmp: Emanuel Alecu (Viitorul Cârcea), Alexandru Tomiţă (Viitorul Cârcea), Liviu Luncan (Dunărea Bistreţ), George Hrelea (CSO Filiaşi), Viorel Dragomir (Victoria Celaru), Marius Coca (Dunărea Calafat), Răzvan Răducanu (CSO Filiaşi), Dragoş Ţuculanu (Dunărea Bistreţ), Daniel Dumbra (Prometeu Craiova), Titu Cârstea (Dunărea Calafat), Darius Drăguşin (Dunărea Calafat), Ion Creţu (CSO Filiaşi), Aurel Creţu (Avântul Pieleşti), Gabriel Miu (Recolta Ostroveni), Cosmin Ghera (Recolta Ostroveni) şi Bogdan Jianu (Victoria Celaru).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS