10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMeciul cu Târgu Mureş, decisiv pentru Lincar

Meciul cu Târgu Mureş, decisiv pentru Lincar

Deşi toată lumea l-a dat ca şi plecat pe Erik Lincar (foto) după eşecul de sâmbătă, cu Metalul Reşiţa, pregătirile din această săptămână au început sub comanda tehnicianului orădean, antrenamentul de ieri, desfăşurat pe terenul „Zoltan Crişan“, nefiind deschis presei. Astăzi sunt programate două ședințe, prima de la ora 10.30, cealaltă de la 17.30, în vreme ce în următoarele două zile se va efectua câte un antrenament, cel de mâine, de la ora 17.30, iar joi, de la 11.00. După antrenamentul de joi se va pleca spre Târgu Mureș, întâlnirea din cadrul etapei a patra, cu formaţia din localitate, urmând să se desfăşoare sâmbătă, începând cu ora 21.00.
Contactat telefonic, preşedintele CSU, Pavel Badea, a admis că Erik Lincar va continua la CS Universitatea Craiova, dar nu oricum. „I s-a acordat credit în continuare, dar trebuie să câştige cu Târgu Mureş. În caz contrar, o să acordăm şansa altcuiva şi de data aceasta o să fie craiovean. A nu se înţelege că îl vreau plecat pe Lincar, dar trebuie să facă această echipă să joace un fotbal de calitate şi să câştige. În jocul de sâmbătă, echipa asta nu a jucat cu sufletul. Am început mai prost sezonul, dar mai devreme sau mai târziu acest proiect va reuşi“, a declarat Pavel Badea, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS