6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportErik, jucaţi şi voi ceva?

Erik, jucaţi şi voi ceva?

Aşteptări mari, realizări zero. Cam aşa s-ar rezuma cele petrecute sâmbătă seară, pe „Ion Oblemenco“, în partida pierdută de CS Universitatea Craiova cu 3-1 în faţa Metalului Reşiţa, din etapa a treia a Ligii a II-a, seria 2. Intrând în amănunt, puţinii spectatori din tribune, aproximativ 3.500, au avut parte de o primă repriză foarte anostă, doar finalul făcându-i să tresară şi să se frece la ochi privind tabela. Era 0-2 pentru echipa oaspete, care nu a avut antrenor principal la acest joc, fiind condusă de Valentin Boşca, responsabilul cu portarii. Trupa lui Erik Lincar a încasat primul gol de la Istvan Szabo (’39), după doar două minute Adrian Stoica îngenunchindu-i din nou pe Ljubinkovic şi compania, finalizând cu un şut bine plasat un contraatac fulger (’41).
Atinşi în orgoliu şi certaţi de toată lumea, elevii lui Lincar au intrat decişi să întoarcă soarta meciului, dar, din neputinţă, au întors şi celălalt „obraz“, dovedind că sunt gazde bune. La doar două minute de la reluare, tabela a arătat 0-3, „vinovat“ fiind Marius Staicu de data aceasta, el trecând prin defensiva alb-albastră ca prin brânză. Intraţi în fluierăturile şi glumele tribunelor, jucătorii Craiovei au iuţit puţin jocul şi au reuşit să marcheze prin Ionuţ Stancu, şutul său de pe partea stângă de atac a „prins“ pământul şi l-a păcălit pe Pascal, oprindu-se în plasa laterală (’69).
Alb-albaştrii au părăsit cu capul plecat suprafaţa de joc, un gest absolut normal, dar insuficient pentru a spăla ruşinea.
CSU: Brac – Cârjă, Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu – Gado (‘64, Sin), Dragalina, Fl. Pârvu (‘54, Ad. Ionescu), Ganea (‘46, Dragu) – Dragicevic, Opriţa. Antrenor: Erik Lincar.
Reşiţa: Pascal – Tomozei (‘72, Oară), Apostol, Plecanciuc, Vătăjelu – O. Vasile, Danci, Neagoe (‘87, Enciu), Szabo – M. Staicu (‘66, Vaştag), Ad. Stoica. Antrenor: Valentin Boşca.
Cartonaşe galbene: Cârjă / M. Staicu.
Au arbitrat: M. Bocăneală – I. Bobe, Al. Midvichi; D. Burloiu.
Observatori: M. Daraban, V. Cruceană.

Se anunţă sancţiuni

La finele jocului, antrenorul CSU, Erik Lincar, a fost băgat în şedinţă de conducători, iar după a afirmat că unii jucători nu se ridică la nivelul aşteptărilor şi a anunţat sancţiuni. „Sunt dezamăgit de jucătorii mei, chiar nu pot să remarc pe nimeni astăzi (sâmbătă – n.r.). Eu le-am zis tot timpul că li se oferă o şansă mare să joace aici, la Craiova, dar, din păcate, mulţi dintre ei nu au înţeles. Urmează să avem nişte discuţii şi să luăm nişte decizii. Luni sau marţi vedem cine îşi doreşte cu adevărat să joace pentru această echipă, pentru că modul cum s-au prezentat unii jucători acum nu face cinste fotbalului. Nu este neapărat vorba de lipsă de valoare. Să ştiţi că pentru mulţi să fie pe stadionul ăsta îi cam îngreunează din toate punctele de vedere. Eu am mai zis-o: cine reuşeşte şi poate să joace pe acest teren poate să ajungă fotbalist de Liga I sau de nivel internaţional. Pentru mulţi dintre ei este însă dificil. Nu ştiu de ce, atmosfera, stadionul îi apasă. Istoria asta apasă pe umerii lor. Ei nu sunt totuşi jucători de Liga I sau să fi jucat în nu ştiu ce competiţii… Vă daţi seama că vor fi şi sancţiuni. Pentru mine este cel mai ruşinos eşec din cariera de antrenor şi, cu siguranţă, vom lua măsuri“, a declarat Erik Lincar.
„Din păcate, am pierdut şi nu era un moment foarte bun pentru noi, nu ne doream acest lucru, dar nu avem ce să facem şi trebuie să privim în viitor. Noi facem tot ce depinde de noi ca să câştigăm şi ştim că lumea din Craiova îşi doreşte ca echipa să câştige şi să o facă foarte des, dar nu am reuşit acest lucru şi, din punctul meu de vedere, este un rezultat pe care adversarii l-au meritat. Nu mai contează golul meu, atâta timp cât am pierdut. Să sperăm că în următoarele etape o să jucăm cât mai bine şi o să reuşim să câştigăm“, a comentat fundaşul Ionuţ Stancu.
„Adversarii au jucat mai bine decât noi, au stat mai bine în teren şi au meritat victoria. Jucătorii o să aibă şi agresivitatea aia a noastră, dar să avem răbdare. Le-am spus că aici e teren greu, e încărcat de istorie, e greu să joci… Nu e ca prin alte părţi. Până la urmă o să înţeleagă asta. Când o să intre şi Pleşan, şi Izvoranu, probabil or să mai vină încă doi-trei jucători, se va schimba situaţia. Deocamdată, nu se ia în discuţie schimbarea antrenorului“, a punctat team-managerul Silvian Cristescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS