8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii şi-au luat atacant de la Sporting

Pandurii şi-au luat atacant de la Sporting

Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, şi-a asigurat serviciile atacantului Diego Rubio, un internaţional chilian de 20 de ani, care are şi cetăţenie germană. Rubio a evoluat la Colo-Colo (Chile), înainte de a fi transferat la Sporting Lisabona, în vara anului 2011. Sezonul trecut, el a evoluat la echipa secundă a clubului lusitan.
„Va fi împrumutat, dar avem opţiune de a-l cumpăra după un an. Un club mare cum este Sporting Lisabona vrea să îşi verifice jucătorii. Trebuie să pregătim concurenţă şi pentru Matulevicius, mai suntem şi în alte negocieri, vedem ce vom face până se închide lista UEFA“, a declarat preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, pentru site-ul grupării gorjene. Elevii lui Cristi Pustai se află de ieri într-un cantonament la Alba Iulia, antrenamentele oltenilor desfăşurându-se pe stadionul „Cetate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS