6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportDreşcă: Suntem mai puternici

Dreşcă: Suntem mai puternici

Fundaşul formaţiei ACS Viitorul Municipal Craiova, fostă CS Apa, Alexandru Dreşcă, a afirmat că se resemnase în privinţa revenirii echipei în Liga a III-a, recunoscând că se gândea serios să dea curs ofertelor primite în această vară. „Nu pot să uit cum am retrogradat anul trecut, când mai erau cinci minute din ultimul joc, dar iată-ne din nou în C. Conducerea ne-a tot spus să stăm calmi, pentru că vom fi invitaţi să participăm în Liga a III-a, dar sincer ne cam pierdusem speranţa. Au avut dreptate şi mă bucur foarte mult că am revenit. Când am aflat că vom juca tot în C, mă gândeam deja încotro să o apuc“, a mărturisit Alex Dreşcă, pentru GdS.
Întrebat despre asocierea din ACS Viitorul Municipal Craiova şi CS Işalniţa, fotbalistul de 24 de ani a fost prompt, punctând că această colaborare va fi cu siguranţă de bun augur. „E clar că asocierea cu cei de la Işalniţa este un lucru bun. Vom avea o bază frumoasă, vom evolua cu mulţi spectatori acolo, în plus susţinerea financiară va fi mai bună, deci e clar că vom face lucruri frumoase împreună. Important este să începem cu dreptul, o victorie la FC Balş şi după, acasă, una cu Podariul, ar însemna foarte mult pentru noi.
Ne-ar da un moral excelent şi am aborda partidele următoare, cu bucureştenii, foarte motivaţi. Mai sunt doar câteva zile şi începe campionatul, iar noi suntem nerăbdători să jucăm în meciurile oficiale“, a punctat fundaşul central al ACS Viitorul Municipal Craiova.

„Nu îmi e frică
de arbitraje“

Chestionat în legătură cu lotul de jucători, Alex Dreşcă a spus că noua formulă îi dă mare încredere în privinţa viitoarei ediţii de campionat, fiind convins că echipa sa se va clasa în prima jumătate a clasamentului.
„Şi anul trecut am avut o echipă bună, dar rezultatele au început să apară mai târziu, când am prins şi noi ceva experienţă. Acum suntem mai puternici, pentru că noi, cei din vechiul lot, avem deja un an jucat la Liga a III-a, plus că ne-au venit întăriri de la Minerul Mătăsari, tot din eşalonul trei, deci se poate spune că suntem mai experimentaţi. Au venit, de asemenea, şi cei de la Işalniţa, jucători tineri, dar foarte buni şi cred că avem un lot valoros, cu care nu vom avea probleme în campionat şi o să terminăm în prima parte a clasamentului. În plus, avem şi un staff priceput. S-a văzut că avem potenţial şi în partidele amicale pe care le-am disputat până acum şi mă refer în special la jocul cu FC Universitatea, de la Calafat, în care echipa a avut o prestaţie bună. Este adevărat că stăm mai rău cu condiţia fizică şi cu omogenitatea la ora actuală, dar eu zic că vom compensa aceste lucruri prin modul în care ne vom dărui pe teren. Cu toţii ne dorim să reuşim în acest nou proiect, iar asta va conta foarte mult“, a spus Dreşcă, sperând ca în acest an competiţional să nu mai aibă parte de arbitraje ciudate. „Anul trecut am cam fost dezavantajaţi de arbitri, am primit un singur penalti într-un an şi asta spune multe. Sper să nu mai fim văduviţi la acest capitol, dar e cam greu de crezut ţinând cont că avem în serie foarte multe echipe din Bucureşti. Oricum, noi ne pregătim intens şi sperăm să marcăm cu un gol mai mult decât adversarul şi astfel să nu depindem de arbitri“, a încheiat Alex Dreşcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS