11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDouă craiovence, prezente la Trofeul Popeci

Două craiovence, prezente la Trofeul Popeci

http://www.youtube.com/watch?v=wR-g6iDzqfU

Elena Bogdan şi Ioana Roşca reprezintă oraşul Craiova la ediţia a patra a „Trofeului Popeci“, turneul cu cele mai mari premii din provincie, 50.000 de dolari. Astăzi încep meciurile de pe tabloul principal, la simplu şi dublu.

Sportive din toate colţurile lumii se vor înfrunta, începând de astăzi, în cadrul turneului de tenis „Trofeul Popeci“ de la Craiova, al doilea din România ca valoare a premiilor, 50.000 de dolari. Zilele trecute s-au desfăşurat calificările, iar de astăzi debutează meciurile de pe tabloul principal. La simplu se regăsesc şi două craiovence, Elena Bogdan (421 WTA) şi Ioana Loredana Roşca (737 WTA), care au primit wild-card.
În primul tur, Elena Bogdan o va întâlni pe croata Ana Konjuh, iar Ioana Roşca va juca în compania favoritei numărul 5, slovaca Kristina Kucova.
În calificări au mai participat două sportive din Bănie, Ana Vlăduţu şi Ingrid Radu, dar nu au reuşit să acceadă pe tabloul principal. O altă olteancă se regăseşte pe tabloul principal, Camelia Elena Hristea (881 WTA, wild-card), din Balş. Hristea a nimerit rău la tragerea la sorţi, un jurnalist craiovean „ajutând-o“ pe olteancă să o întâlnească pe favorita competiţiei, iberica Candela Cabeza (nr. 101 WTA), care atunci când s-a înscris ocupa locul 98.

Elena Bogdan, favorită la dublu

La dublu, Elena Bogdan face pereche cu Raluca Olaru, fiind favorite la cucerirea trofeului, iar o altă craioveancă, Ana Vlăduţu, va face echipă cu Ştefana Andrei. Şi Hristea va concura la dublu, unde va face pereche tot cu o româncă, Diana Marcu. Constantin Popeci, organizatorul turneului care an de an a avut premii din ce în ce mai mari, aşteaptă craiovenii la meci în număr mare, pe terenurile situate pe strada Henry Ford nr. 12, intrarea fiind liberă. „E an de criză, sponsorii nu s-au înghesuit, au mai redus din sumele cu care ne ajutau, dar am avut avantajul că anul acesta nu am mai avut de făcut investiţii. Dacă până acum alergam prin tot oraşul să luăm mâncare pentru jucătoare, acum le putem asigura aici, la preţuri accesibile. Avem o jucătoare din prima sută, ceea ce înseamnă că este un turneu căutat. Nu spunem cifre, dar sperăm că la anul să facem un turneu şi mai valoros. Ne dorim să vină câţi mai mulţi craioveni să vadă. Pentru noi, aceste zile sunt o sărbătoare, aşa că vă invit să participaţi la sărbătoarea noastră“, a spus Popeci.
Antrenorul Ilie Cojan, multiplu campion la categoria veterani, fostul antrenor al Elenei Bogdan, crede că turneul este un bun prilej pentru practicanţii acestui sport să observe lucruri interesante: „Săptămâna aceasta, toţi iubitorii de tenis din Craiova au posibilitatea să urmărească pe viu jocuri interesante. Cu această ocazie, copii care practică acest sport şi antrenorii lor pot să vadă foarte multe lucruri interesante despre lovituri, tactică, cum se comportă jucătoarele profesioniste, atitudinea lor, cum convieţuiesc. Multe fete au venit şi în trecut, ceea ce înseamnă că s-au simţit bine în anii anteriori“.

Finalele sunt vineri şi duminică

Arbitru principal al turneului care face parte din circuitul PRO al Federaţiei Internaţionale de Tenis ITF va fi Mihaela Testiban. Finala la dublu va fi vineri, iar cea la simplu duminică. Anul trecut, turneul de simplu a fost câştigat de sportiva Torro Flo, din Spania, care a ajuns ulterior în primele 50 de sportive în clasamentul WTA.

Trofeul Popeci, turul I
Programul de astăzi:
Ora 11.00 Terenul 1
Arabela FERNANDEZ-RABENER (ESP) / Andrea GAMIZ (VEN) – Camelia-Elena HRISTEA (ROU) / Diana MARCU (ROU)
Ora 11.00 Terenul 2
Arantxa RUS (NED) [6] – Constance SIBILLE (FRA)
Ora 11.00 Terenul 3
Kristina BARROIS (GER) – Irina KHROMACHEVA (RUS) [4]
Ora 11.00 Terenul 4
Dia EVTIMOVA (BUL) / Elitsa KOSTOVA (BUL) – Kristina KUCOVA (SVK) / Silvia NJIRIC (CRO)
Ora 15.30 Terenul 1
Elena BOGDAN (ROU) – Ana KONJUH (CRO)
Ora 15.30 Terenul 2
Tereza SMITKOVA (CZE) [8] – Agnes BUKTA (HUN)
Ora 15.30 Terenul 4
Katarzyna KAWA (POL) – Anna FLORIS (ITA)
Terenul 1
Diana BUZEAN (ROU) / Christina SHAKOVETS (GER) [4] – Stefana ANDREI (ROU) / Ana Mihaela VLADUTU (ROU)
Terenul 2
Conny PERRIN (SUI) / Constance SIBILLE (FRA) – Nicole CLERICO (ITA) [3] / Nikola FRANKOVA (CZE)
Terenul 4
Kristina BARROIS (GER) / Alberta BRIANTI (ITA) – Ines FERRER-SUAREZ (ESP) [2] / Arantxa RUS (NED)
Terenul 1
Elena BOGDAN (ROU) / Raluca OLARU (ROU) [1] – Vivien JUHASZOVA (SVK) / Tereza SMITKOVA (CZE)
Terenul 2
Qualifier – Irina KHROMACHEVA (RUS) / Ana KONJUH (CRO)
Terenul 4
Laura-Ioana ANDREI (ROU) / Liana-Gabriela UNGUR (ROU) – Michaela BOEV (BEL) / Viktoriya TOMOVA (BUL)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS