10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - A demarat proiectul CS Universitatea Craiova

Fotbal – A demarat proiectul CS Universitatea Craiova

Astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Craiova, consilierii au votat, în unanimitate, asocierea municipalităţii cu CS Universitatea Craiova şi firma SC Blue Lions Capital SA. Dezbaterea a fost urmată de o conferinţă de presă în care primarul Lia Olguţa Vasilescu i-a prezentat pe Erik Lincar – antrenorul viitoarei echipe care va evolua în Liga a II-a, Laviniu Beze – preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) şi totodată reprezentantul finanţatorilor echipei şi ziaristul Răzvan Cucui – viitorul ofiţer de presă al grupării din Bănie.

„Sunt mândru că fac parte din acest proiect. Am fost suporterul Ştiinţei dintotdeauna şi voi fi mereu suporter al Ştiinţei. Vrem să readucem fotbalul de performanţă în Craiova, să aducem trofee şi să le redăm craiovenilor un spectacol de performanţă. Universitatea Craiova este o stare de spirit, în ultimii doi ani acest spirit risca să se piardă. Vream ca societatea să fie listată la bursă, avem exemplu Borusia Dortmund. Nici eu şi nici ceilalţi investitori nu ne vom implica în scandaluri, nu vom da indicaţii tehnice antrenorului. Noi ne-am bazat pe profesionalismul domnului Codoban, pe seriozitatea lui Erik Linkar şi bineînţeles pe Gică Craioveanu, care va fi director de imagine. Bugetul echipei pentru viitoarea ediţie de campionat a Ligii a II-a va fi de 1.500.000 de euro şi obiectivul este promovarea în Liga I”, a declarat Laviniu Beze.
„Sunt onorat şi foarte bucuros să vin să antrenez la Craiova, după cum ştiţi toţi un mare brand în fotbalul oltenesc. M-am simţit foarte bine în Oltenia, din punct de vedere fotbalistic. Pe 10 iulie ne vom reuni, după care vom pleca, pe data de 22, în cantonament în Serbia, când ne vom reîntoarce, vom sta două zile acasă şi apoi vom pleca într-un cantonament montan în ţară”, a declarat Erik Lincar, care a anunţat că numele jucătorilor CS Universtatea Craiova vor fi dezvăluite odată cu reunirea echipei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS