10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibaliste din patru ţări, pe parchetul Polivalentei

Voleibaliste din patru ţări, pe parchetul Polivalentei

Sala Polivalentă din Craiova va găzdui, astăzi, mâine şi duminică, o competiţie internaţională de volei feminin, turneul al treilea al Ligii Europene, cu participarea a patru selecţionate: România, Turcia, Bulgaria şi Ungaria. I Clasamentul după primele două turnee, desfăşurate în Turcia, apoi Ungaria: 1. Bulgaria 13p (setaveraj 16-10), 2. România 8p (setaveraj 13-13), 3. Ungaria 8p (setaveraj 13-10), 4. Turcia 7p (setaveraj 10-14). Câştigătoarea grupei, cea mai bună echipă de pe locul 2 şi ţara organizatoare (Bulgaria) vor evolua în turneul final, programat pe 11 şi 12 iulie. Dacă Bulgaria va ocupa una dintre primele două poziţii în Grupa A, atunci la turneul final vor participa echipele clasate pe primele două locuri în fiecare grupă.
Trei dintre componentele echipei României – Diana Calotă, Alina Ilie şi Alexandra Trică – s-au arătat optimiste în ceea ce priveşte calificarea naţionalei noastre la turneul final. „Important este să câştigăm toate cele trei meciuri pentru că orice victorie contează. Nu ştim cu ce echipe vor veni efectiv Turcia şi Bulgaria, dar am auzit că reprezentativa Bulgariei va veni cu cea mai bună echipă a ei, care joacă împreună de câţiva ani. Pe unguroaice am început cât de cât să le cunoaştem şi, ţinând cont că le-am bătut la ele acasă, ar trebui să câştigăm şi aici“, a spus Diana Calotă. Colega sa, Alina Ilie, a precizat că echipa Bulgariei pare a fi cel mai redutabil adversar: „Într-adevăr, este bună echipa Bulgariei, vor fi prezente cu prima echipă, cu care se pregătesc de Europene, dar în ambele turnee am făcut meciuri bune împotriva lor. Chiar dacă ele susţin faptul că au fost obosite, că au călătorit mult cu autocarul, noi ştim că am jucat bine. Victorii cu 3-0 nu ştiu dacă vom obţine, poate împotriva Ungariei şi Turciei, dacă Turcia se prezintă cu aceeaşi echipă ca la turneul din Ungaria. Până la urmă, importante sunt victoriile, nu scorul“. Alexandra Trică a invitat publicul la sală:  „Vrem să mulţumim publicului care ne-a susţinut în meciul cu Cehia şi îl aşteptăm în număr cât mai mare şi la acest turneu, pentru că avem nevoie de sprijinul spectatorilor“.
Lotul reprezentativei României: Ioana Baciu, Diana Calotă , Diana Cărbuneanu, Alina Ilie, Roxana Iosef, Andreea Ispas,  Andreea Marin Iliescu, Sabina Miclea Grigoruţă, Daiana Mureşan, Florentina Nedelcu, Ioana Nemţanu, Nneka Onyejekwe, Ramona Postea (Craiova), Denisa Rogojinaru, Adina  Salaoru, Alexandra Sobo, Alexandra Trică, Luminiţa Trombitaş. Antrenor: Marian Constantin.

Regulament experimental

Ediţia 2013 a Ligii Europene se joacă după un regulament schimbat în privinţa lungimii seturilor. Fiecare set se încheie când o echipă ajunge la punctul 21, evident, cu diferenţă de două puncte faţă de formaţia adversă, ca şi până acum. Excepţie face al cincilea set, care se joacă tot până la 15. Se ia doar un time-out tehnic pe set şi nu două, meciul fiind întrerupt atunci când una dintre echipe ajunge la punctul 12. De asemenea, se doreşte ca între finalul unui punct şi începutul celui următor să nu treacă mai mult de zece secunde. În plus, o jucătoare are la dispoziţie doar cinci secunde pentru a-şi pregăti serviciul, în loc de opt secunde, ca până acum. „Este cam grăbit meciul, am înţeles că este doar o testare, un experiment în această vară. Sperăm să nu se aplice şi în campionatul nostru, pentru că nu ţi se acordă timpul necesar să te concentrezi la serviciu“, a comentat Alexandra Trică. Şi Alina Ilie consideră că experimentul nu va avea succes: „La serviciu, este cam grăbită treaba, nu ai decât cinci secunde să te concentrezi. În 10 secunde după ce se termină faza de joc trebuie să repui balonul în joc, iar pentru serviciu nu prea îţi mai rămâne timp să te concentrezi. În rest, terminarea setului la 21 de puncte şi un singur time-out la 12 puncte este în regulă“.

Programul meciurilor

Astăzi: ora 17.00: Bulgaria – Turcia, ora 20.00: România – Ungaria. Mâine: ora 17.00: Turcia – Ungaria, ora 19.30: Bulgaria – România. Duminică: ora 16.00: Ungaria – Bulgaria, ora 19.00: România – Turcia
Intrarea spectatorilor va fi gratuită, pe baza unor flyere promoţionale pe care le pot obţine de la intrarea în sală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS