24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAmbrosini se desparte de AC Milan

Ambrosini se desparte de AC Milan

Mijlocaşul Massimo Ambrosini (foto), de 36 de ani, care juca la AC Milan din 1995, va părăsi clubul, după ce contractul său nu a fost prelungit, a anunţat gruparea milaneză. Cu AC Milan, Ambrosini a câştigat de patru ori campionatul Italiei, o dată Cupa Italiei, de două ori Supercupa Italiei, de două ori Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei şi o dată Campionatul Mondial al Cluburilor. El a jucat 489 de meciuri pentru AC Milan şi a marcat 36 de goluri.
„Regret că ne despărţim de Ambro. Este o decizie foarte grea. Şi Ambro este trist, dar la final vârsta a contat mai mult ca motivele emoţionale. Ambrosini a fost un mare fotbalist al Milanului. Cred că este un record că a câştigat patru titluri cu patru antrenori diferiţi: în 1995 cu Fabio Capello, în 1999 cu Alberto Zaccheroni, în 2004 cu Carlo Ancelotti, iar în 2011 cu Massimiliano Allegri“, a declarat, pentru acmilan.com, administratorul delegat, Adriano Galliani.
Conform presei italiene, Ambrosini ar urma să semneze în zilele următoare cu West Ham United.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS