16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

CS Apa a remizat

CS Apa a remizat, vineri, cu Muncitorul Reşiţa, în deplasare, scor 1-1, într-un meci din etapa a 22-a din Liga a III-a, seria 4. Au marcat Renato Bălan (‘11), pentru echipa craioveană, respectiv Mihai Flori (‘41 – autogol), pentru gazde.
Muncitorul: Giurcanu – Firiţeanu (’71, Bobină), Dobre, Beică, Vasiliu – Olpaşu, Doană (’63, Bârsan), Popescu, Cârmaci – Timbota (’81, Loba), Fara. Antrenor: Silviu Izvernar.
CS Apa: Surdu – Orban, Flori, Dreşcă, Firoiu – Copilescu, Dina, Stoichiţoiu, Buşică (‘90+2, Gârbiţă) – Bălan (’66, Poenaru), Răduţ (‘88 Carauleanu). Antrenor: Ionel Luţă.
La finalul jocului, antrenorul formaţiei din Bănie, Ionel Luţă, s-a arătat dezamăgit de faptul că echipa sa nu a contabilizat toate cele trei puncte, pentru că prestaţia a fost foarte bună. „Am obţinut o remiză, dar meritam victoria. Am jucat bine, am avut ocazii foarte multe, arbitrul ne-a «ciupit» şi el puţin pe final, iar rezultatul nu ne mulţumeşte pe deplin. Meritam cele trei puncte. Ar fi contat enorm pentru noi, pentru că nu dezarmăm, credem în continuare în salvare. Nu e vina lui Flori. El a deviat involuntar mingea în propria poartă. I se putea întâmpla oricui, deci nu puteam să-l certăm. A fost ghinionist şi gata. Ne aşteaptă o partidă foarte grea, cu Lugojul, acasă, şi nu concep să nu câştigăm. Trebuie să credem în şansa noastră până la final“, a spus Ionel Luţă, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS