20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM-U, la o victorie distanţă de cupele europene

SCM-U, la o victorie distanţă de cupele europene

Dacă înving astăzi la Piatra Neamţ, voleibaliştii antrenaţi de Dănuţ Pascu se vor califica în semifinalele campionatului şi, mai mult,
câştigă dreptul de participare în sezonul viitor în cupele europene

Munca de aproape un sezon al voleibaliştilor de la SCM-U Craiova ar putea fi răsplătită astăzi. Oltenii joacă, de la ora 16.00, la Piatra Neamţ, în compania echipei Unic LPS, al doilea meci din sferturile de finală ale play-off-ului, iar o victorie obţinută de elevii lui Dan Pascu ar avea o valoare dublă. Câştigători în prima confruntare, 3-0 pe teren propriu, craiovenii se califică în semifinalele campionatului dacă înving şi astăzi, iar accederea în primele patru echipe din campionat echivalează cu dreptul de a juca sezonul viitor într-o cupă europeană.
Ar fi o premieră pentru echipa masculină de volei, de când evoluează sub denumirea SCM-U Craiova, adică de şase sezoane. Delegaţia craioveană a plecat ieri spre oraşul moldovean, iar antrenorul Dan Pascu a spus că meciul se anunţă dificil, deoarece acasă cei de la Unic LPS Piatra Neamţ sunt greu de învins. Drept dovadă stă şi meciul dintre cele două formaţii, de acum două săptămâni, din returul campionatului, când nemţenii s-au impus cu 3-2. „Am plecat spre Piatra Neamţ. Este linişte şi pace în sânul echipei. Aşa cum am spus şi după partida de sâmbătă, la Piatra Neamţ vom avea un meci greu, deoarece gazdele sunt o echipă redutabilă acasă. Însă, evoluţia băieţilor noştri din primul meci îmi dă speranţe că vom încheia socotelile după acest joc cu Piatra Neamţ. Singura mea emoţie este în caz că în jocul echipei noastre intervin acele momente de relaxare, în rest am încredere în băieţi. Ne-am pregătit serios după primul meci, nu ne-am culcat pe o ureche, chiar dacă am bătut cu 3-0“, a spus Pascu. Pentru că are 13 jucători în lot şi pe foaia de joc pot fi trecuţi doar 12, a rămas acasă Ion Ionuţ Velicu.
Fost jucător la Universitatea Craiova, multiplu medaliat cu echipa din Bănie, Dan Pascu spune că o calificare în cupele europene ar fi ceva nemaipomenit pentru echipa sa: „Am început vara trecută o treabă bună şi acum se văd rezultatele. Am terminat sezonul regulat pe locul doi, o mare realizare, iar acum suntem aproape de o calificare în cupele europene, o premieră pentru echipă de când este la Sport Club Municipal. Şi pentru băieţi va fi o realizare, mai ales că avem o bijuterie de sală“.

Adversarul din semifinale: Remat Zalău sau Dinamo Bucureşti

Revenind la primul meci din play-off dintre Craiova şi Piatra Neamţ, desfăşurat sâmbăta trecută, în Bănie, partida a fost dominată autoritar de craioveni, care au fost hotărâţi să evite complicaţiile. Moldovenilor nu prea le-a reuşit mare lucru, pierzând cele trei seturi la 18, 20 şi 16. Victoria gazdelor nu a constituit o surpriză, dar, după cum se desfăşurase returul din campionatul regulat, câştigat de voleibaliştii nemţeni, era de aşteptat o partidă mai disputată. Un set, două nu ar fi contat în ecuaţia calificării, dar le-ar fi dat speranţe nemţenilor.
Dacă se impun şi astăzi, jucătorii de la SCM-U Craiova vor întâlni într-una din semifinale câştigătoarea duelului dintre Remat Zalău, campioana en-titre, şi Dinamo Bucureşti. În primul meci, unul extrem de disputat, Remat Zalău s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 3-2.
Dacă Piatra Neamţ câştigă meciul de astăzi, scorul general va deveni 1-1, iar meciul decisiv se va disputa în Bănie, duminică, 17 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS