8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie fără emoţii pentru voleibaliştii craioveni

Victorie fără emoţii pentru voleibaliştii craioveni

Aşa cum au promis, voleibaliştii de la SCM-U Craiova vor să încheie repede socotelile cu formaţia Unic Piatra Neamţ, adversara din primul tur al play-off-ului Diviziei A1. Oltenii au făcut sâmbătă, pe teren propriu, primul pas, câştigând fără emoţii prima confruntare, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-20, 25-16), în faţa a nici 1.000 de spectatori.
Nicu Ghionea şi colegii săi speră că miercuri (ora 16.00) vor înregistra al doilea succes, la Piatra Neamţ, care ar însemna calificarea în semifinale şi, în acelaşi timp, calificarea într-o cupă europeană. „Am promis că mergem pe două victorii în confruntarea cu Piatra Neamţ. Pe prima am obţinut-o deja şi s-a văzut că am pregătit bine acest joc. Ne aşteaptă un meci greu miercuri, dar vrem să câştigăm pentru ca apoi să avem mai mult timp să ne pregătim pentru semifinale“, a spus Ghionea. Antrenorul Dan Pascu a apreciat jocul pragmatic al voleibaliştilor, dar a evidenţiat şi cele două momente de relaxare din timpul partidei: „Au intervenit şi două momente de relaxare, dar diferenţa era prea mare pentru a avea emoţii. Le-am cerut băieţilor să nu se mai uite la tabelă. Au înţeles şi am reuşit să ne impunem de o manieră categorică. Au avut execuţii bune, finalizate perfect, şi au demonstrat că au valoare. Ne aşteaptă un meci dificil la Piatra Neamţ, dar mergem la victorie“. Pentru SCM-U au evoluat: Laurenţiu Vânătoru, Mihai Dumitrache, Nicuşor Ghionea, Teodor Milotin, Dan Borota, Ştefan Romanescu şi Vladimir Jovic (libero). A mai jucat: Filip Todor. Rezultatele înregistrate în celelalte meciuri din play-off: Remat Zalău – Dinamo Bucureşti 3 – 2 (27 – 25, 21 – 25, 24 – 26, 29 – 27, 15 – 11), Unirea Dej – Explorări Baia Mare 3-0 (25-11, 25-22, 25-20) şi CVM Tomis Constanţa – CSM Agronomia Bucureşti 3-0 (25-16, 25-22, 25-22).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS