17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportProiectul severinenilor, în pericol

Proiectul severinenilor, în pericol

Disensiunile dintre conducătorii greci şi cei români s-au soldat cu plecarea lui Nikos Koropoulis de la CS Turnu Severin, proiectul demarat în această iarnă de partea elenă având toate şansele să fie abandonat

Unul dintre iniţiatorii noului proiect de la CS Turnu Severin, Nikos Koropoulis, a renunţat la funcţia de director de marketing al grupării oltene, cedând criticilor venite din partea conducătorilor români. „Cu două luni în urmă, CS Turnu Severin era ca și un om gata de sinucidere din cauza problemelor financiare. Pot spune că am luat decizia de a ajuta acest club ca și locuitor al orașului Drobeta Turnu Severin, ca fan al echipei și ca profesionist în marketing sportiv. Titlul de «Director de marketing» a fost doar teoretic și nimic mai mult. CS Turnu Severin are o administrație, pentru că aparține primăriei, care alege toți membrii consiliului director. Domnul Marius Screciu, viceprimar, este practic persoana care conduce clubul și care are ultimul cuvânt în legătură cu orice decizie luată. Mass-media din România au creat mitul «şefii greci», «investitorii greci» și alte mari titluri. Dar nu era adevărat, și eu, personal, am încercat sa mă fac înțeles că mă ocup doar de marketingul și aspectele comerciale ale clubului. Fiind prezent tot timpul la stadion, chiar și în zilele de Crăciun și Revelion, am fost obligat să mă ocup de toate problemele clubului. În locul organizării marketingului și a departamentului comercial al clubului, am pierdut timp ocupându-mă de soluționarea unor probleme pe care conducerea nu le-a rezolvat în lunile precedente. Acest efort personal nu a fost recunoscut de nimeni din club sau din primărie. Pe domnul Frățică, cel ce se intitulează «președintele CS Turnu Severin», nu l-am întâlnit până acum, nefiind prezent nici măcar la reuniunea echipei, pentru a-şi spune părerea în legătură cu abilitățile mele în marketing sau despre cum putem aduce spectatori pentru a susține clubul. În același timp, mulți oameni din club și din primărie m-au întrebat «unde sunt banii pe care i-am promis». Poziția mea este clară. Când am venit, clubul nu avea nici o valoare în marketing. Este nevoie de timp și multe eforturi să câștigi această valoare. Primul pas a fost sponsorizarea de la Viti-Pomicola Sâmburești, care a ajutat clubul într-un moment foarte dificil, în ianuarie. Deci, începând cu data de marți, 19 februarie 2013, am luat decizia de a renunța la titlul teoretic și onorabil de «director de marketing» și de a rezilia contractul companiei mele cu clubul, informându-i totodată printr-o scrisoare oficială pe domnul primar, Constantin Gherghe, şi pe domnul viceprimar, Marius Screciu. Eu și compania mea vom continua să lucrăm pentru Mehedinți și pentru România. Sunt severinean și acest titlu nu este teoretic, l-am câștigat trăind și muncind cinstit timp de nouă ani și jumătate în Drobeta Turnu Severin. Aș vrea să urez clubului CS Turnu Severin mult succes și să le spun fanilor să-și susțină echipa în continuare!“, se arată într-un comunicat emis ieri de Nikos Koropoulis.

Screciu: El nu avea nici un rol la club

Contactat telefonic, viceprimarul Marius Screciu a afirmat că întreruperea colaborării cu Nikos Koroupolis era inevitabilă, întrucât acesta nu şi-a respectat promisiunile. „Au fost nişte clauze contractuale pe care el trebuia să le îndeplinească. Mai exact, trebuia să aducă bani la club, lucru care nu s-a întâmplat, şi am decis, de comun acord, să întrerupem colaboarea. A avut timp din decembrie să aducă bani pentru echipă, dar nu a făcut-o. Practic, el nu avea nici un rol la club. Dacă era să ne luăm după ce promisese el, eram de mult în găleată. Noi am rezolvat problemele până acum, cu bani de la primărie, din drepturile TV, nu el“, a spus Screciu, pentru GdS. „Domnul Stathis Smyris rămâne în continuare la club, chiar dacă a venit la «pachet» cu Nikos. S-a implicat mult la echipă, e apropiat de jucători şi nu se pune problema să plece“, a completat viceprimarul Marius Screciu.

Frăţică: Nu e nici o pierdere

La rândul său, preşedintele clubului, Gheorghe Frăţică, a spus că plecarea lui Nikos Koropoulis nu schimbă cu nimic datele problemei, pentru că aportul acestuia la redresarea financiară a fost foarte mic. „Am fost înştiinţat de comunicatul emis de Nikos, dar nu ştiu dacă merită să-i răspund. Eu am apărat interesele clubului la Bucureşti, la FRF şi LPF, de asta sunt preşedinte. Şi am ţinut legătura cu Jerry, cu Biţă şi cu băieţii în permanenţă, ştiu tot ce mişcă la echipă. Şi, pentru cultura lui, am fost de trei-patru ori la Severin de la începutul anului, dar el nu m-a văzut. A plecat? Foarte bine, nu e nici o pierdere pentru noi, raportat la câţi bani a adus“, a declarat Gheorghe Frăţică, pentru GdS. „Important este că echipa joacă bine şi avem şanse mari să ne salvăm, mai ales dacă suporterii vor fi alături de băieţi. O să vedem de la vară ce va fi, pentru că trebuie să se schimbe ceva“, a completat conducătorul oltenilor de la Dunăre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS