10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii, supăraţi după arbitrajul de la Piteşti

Craiovenii, supăraţi după arbitrajul de la Piteşti

Formaţia craioveană CS Apa a fost depăşită, ieri, într-un joc amical, disputat pe terenul sintetic din incinta Complexului Sportiv „Nicolae Dobrin“, de divizionara C SCM Piteşti, scor 2-3. Cei care au deschis scorul au fost elevii lui Ionel Luţă, prin Robert Căle (‘8), gazdele au marcat apoi de două ori, în minutele ‘50 şi ‘57. Craiovenii au restabilit egalitatea prin Octavian Trăistaru, din penalti (‘68), însă piteştenii, ajutaţi de Robert Avram, un fluieraş din partea locului, au reuşit să-şi adjudece victoria. În minutul 79, mijlocaşul craiovean Renato Bălan a fost deposedat prin fault de un adversar, dar jocul a continuat şi s-a făcut 3-2 pentru piteşteni, care au punctat printr-o „poziţie clară de ofsaid“, după cum susţine directorul sportiv al CS Apa, Ion Mihai. „Înainte de golul lor, am mai reclamat un henţ în careu, prin minutul 76, apoi, la faza imediat următoare, Ştefan Stancu a fost faultat de un fundaş, din postura de ultim apărător, dar nu i-a dat decât cartonaş galben. Păcat de rezultat, nu meritam să pierdem. Cu arbitrul acesta am mai avut probleme şi în trecut“, a punctat oficialul craiovean, pentru GdS.

Luţă: Au ţinut neapărat să câştige

La fel de indignat a fost şi antrenorul CS Apa, Ionel Luţă. „Piteştenii au ţinut neapărat să câştige, asta aş putea să concluzionez după un asemenea arbitraj. Nu vreau să discut pe această temă, dar nu ne-a picat bine ce s-a întâmplat, mai ales că era un simplu amical. Referitor la joc, pot spune că am jucat bine, ne-am creat destule ocazii de poartă, am şi marcat, şi băieţii au avut dorinţa aceea de victorie. În apărare am fost puţin ezitanţi, dar o să rezolvăm această problemă. Din păcate, s-a accidentat Chiriţă, a suferit o entorsă destul de serioasă. Sper să putem conta pe el cât mai curând“, a spus Ionel Luţă, pentru GdS.
CS Apa a început meciul cu următorii jucători: Grecu – Orban, Chiriţă, Dina, Firoiu – Niţă, D. Stancu, Stoichiţoiu, Bălan – Căle, Buşică. Pe parcurs au mai intrat: Surdu – Răduţ, Trăistaru, Şt. Stancu, Poenaru, Flori, An. Duca, Dreşcă.
Următorul test pentru CS Apa va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul „Aripile“, cu liderul Ligii a IV-a Dolj, Dunărea Calafat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS