10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCFR Cluj şi Steaua, performanţă sau anonimat

CFR Cluj şi Steaua, performanţă sau anonimat

Formaţiile româneşti CFR Cluj şi Steaua Bucureşti vor susţine fiecare, în această seară, câte un test edificator asupra valorii, având în faţă adversare de top. Campioana României, CFR Cluj, va întâlni de la ora 20.00 (Digi Sport 1), pe teren propriu, formaţia Inter Milano, acesta fiind meciul retur al 16-imilor Ligii Europa. Italienii s-au impus în prima manşă cu 2-0, dar ardelenii nu dezarmează. „Nu avem nimic de pierdut, trebuie să atacăm şi să fim prudenţi în acelaşi timp. În fotbal se poate întâmpla orice“, a declarat Paulo Sergio, pentru Pro TV.
De menţionat că, spre deosebire de meciul din Italia, în lotul echipei lui Inter Milano se regăseşte şi fundaşul Cristi Chivu, românul fiind anunţat printre titulari de către presa din „Cizmă“.
Şi Steaua porneşte returul cu Ajax Amsterdam, de pe „Arena Naţională“, tot de la 0-2, însă tehnicianul grupării din Ghencea, Laurenţiu Reghecampf, este convins că soarta calificării nu s-a jucat în Olanda. „Ne dorim foarte mult să sărbătorim calificarea alături de suporteri, dar nu va fi simplu. Nu jucăm singuri, vom întâlni o echipă foarte valoroasă. Dacă starea gazonului nu va fi cea mai bună, nu este o problemă foarte mare. Trebuie să ne adaptăm rapid. Din păcate, în ultimele două meciuri jucate de noi în Europa League, noi am primit două cartonaşe roşii. Trebuie să fim mai atenţi“, a declarat Reghecampf.
Iată tabloul complet cu meciurile de astăzi, din manşa a doua a 16-imilor de finală ale Ligii Europa: ora 19.00: Rubin Kazan – Atletico Madrid (Digi Sport 2); 20.00: Metalist Harkov – Newcastle, Genk – Stuttgart, CFR Cluj – Inter Milano (Digi Sport 1), Dniepr Dnepropetrovsk – FC Basel, Lazio – Mönchengladbach, Olympique Lyon – Tottenham (Digi Sport 3); ora 22.05: Viktoria Plzeň – Napoli, Hannover – Anzhi Makhachkala, Chelsea – Sparta Praga, Fenerbahçe – BATE Borisov, Olympiakos Pireu – Levante, Liverpool – Zenit Sankt Petersburg (Digi Sport 3), Bordeaux – Dinamo Kiev, Benfica – Leverkusen, Steaua – Ajax Amsterdam (Digi Sport 1).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS