16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCine îi mai opreşte?

Cine îi mai opreşte?

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova s-au apropiat la un punct de liderul CSM Oradea, după a şaptea victorie consecutivă în 2013

În absenţa echipei de fotbal Universitatea Craiova, baschetul masculin a devenit uşor-uşor sportul-rege în Bănie. Victoriile pe bandă rulantă ale echipei SCM-U au umplut Sala Polivalentă, iar jucătorii au devenit idolii tribunelor. Duminică seară, sala de 4.000 de locuri s-a dovedit neîncăpătoare şi, pentru prima dată, au existat persoane care au rămas pe afară deoarece nu mai erau locuri.
Pentru cei peste 4.000 de spectatori care au asistat la derbiul dintre SCM-U Craiova (locul 2) şi BC Mureş Târgu Mureş (locul 3), seara s-a încheiat cum nu se putea mai bine. Rade Dzambic şi colegii săi au dat o reprezentaţie de zile mari şi s-au impus cu scorul de 88-81 (27-14, 22-25, 23-25, 16-18) într-un meci în care au condus din primul până în ultimul minut. Oaspeţii au câştigat trei dintre cele patru sferturi, la limită, dar startul exploziv al elevilor lui Andelko Mandic, care după primele zece minute conduceau cu 27-14, nu le-a dat nici o şansă lui Branko Cuic şi coechipierilor săi.

Laude de la Roschnafsky

„Felicit echipa din Craiova. Au jucat un pic mai bine decât noi, suficient cât să câştige la final. Am început mult mai prost, poate că şi sala este ceva deosebit. Unii poate au avut emoţii, au început cu aruncări libere, nu le-au marcat şi de acolo a trebuit să fugim după Craiova tot meciul. Alta ar fi fost situaţia dacă jucam de la început bine. Eu felicit şi băieţii mei, au depus un efort mare, atitudinea a fost bună, dar, din păcate, au fost multe greşeli individuale pe care trebuie să le corectăm. Craiova este o echipă bună, în formă“, a declarat după meci team-managerul fomaţiei BC Mureş, Bruno Roschnafsky. Fostul baschetbalist a avut cuvinte de laudă la adresa Craiovei, a oraşului şi a echipei de baschet: „Felicitări oraşului că a reuşit să facă această sală. De multe ori am spus că infrastructura înseamnă totul. Înainte erau câteva sute de oameni la sala mică şi acum au venit câteva mii. Dacă era sala mai mare, poate veneau şi mai mulţi. Aşa se învaţă publicul cu baschetul, este o bucurie. Ar trebui oamenii un pic îndreptaţi spre baschet, pentru că nu suntem la fotbal să înjurăm. Cu timpul, oamenii învaţă. Când omul vede că cei din jur nu înjură, se va lua şi el după ceilalţi“. Dacă Roschnafsky a lăudat Craiova, în schimb, preşedintele clubului din Târgu Mureş, Cornel Lungu, a dat vina pe crainicul sălii pentru înfrângerea echipei sale, spunând că acesta a pus o presiune suplimentară pe jucătorii mureşeni.
A fost o victorie istorică pentru olteni, prima obţinută în faţa formaţiei mureşene de când cele două echipe au promovat în prima ligă.

Mandic: Ne avantajează postura de outsideri

Andelko Mandic, tehnicianul momentului în Liga Naţională, a declarat că echipa sa a jucat aproape perfect în primele două sferturi şi că locul doi ocupat în prezent este pe merit, nicidecum o surpriză: „A fost un meci excelent din multe puncte de vedere, cred că spectatorii şi telespectatorii au avut ce vedea: două echipe bune, cu jucători valoroşi, faze spectaculoase, de baschet adevărat. Preţ de 19 minute şi jumătate am jucat aproape perfect, apoi am comis câteva erori în finalul primei reprize, iar ei au marcat şase puncte, diferenţa fiind doar de -10 la pauză. Echipa a arătat însă caracter, am parte de nişte jucători speciali, care au făcut risipă de energie. Mulţi aşa-zişi specialişti spun că locul ocupat de noi este un accident, însă cred că s-au adunat prea mulţi specialişti prin România. Ne merităm locul acesta, am muncit pentru el, avem un run de 7-0 (7 victorii consecutive în 2013 – n.r.) cu care nu ştiu câţi se pot lăuda, putem spune că suntem echipa momentului în Liga Naţională. Totuşi, ne convine postura de outsideri, dacă ne vor desconsidera în continuare pentru noi va fi un avantaj“.
La finalul partidei, Ionuţ Drăguşin, care a reuşit al şaselea double-double stagional, cu 17 puncte şi 12 recuperări, şi colegii săi au urmat ritualul obişnuit. Au mers pe marginea terenului să salute publicul şi de data aceasta au poposit mai mult ca oricând alături de fani, care i-au solicitat pentru poze şi autografe. Pentru Craiova, care este neînvinsă în acest retur, având şapte victorii consecutive, au evoluat: Darko Habus (21p), Ionuţ Drăguşin (17), LeVar Seals (16), Rade Dzambic (17), Nikola Djurasovic (7). Au mai intrat: Travis Bureau (10) şi Reinar Hallik.

Ana Brânză şi Teo Matican, aplaudaţi
la scenă deschisă

La partidă au asistat şi doi sportivi care au adus glorie României. Teo Matican, craioveanul de 14 ani care a obţinut, recent, medalia de bronz la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics în proba de slalom, a fost premiat de prefectul de Dolj, Marius Deca, şi pe lângă cupă şi diplomă a primit şi o invitaţie pentru a urmări întrecerile din cadrul FOTE, eveniment sportiv internaţional de anvergură care se desfăşoară în această perioadă la Braşov.
Crainicul sălii a anunţat prezenţa în sală a spadasinei Ana Maria Brânză, vicecampioana olimpică venind pentru prima dată la Polivalenta din Bănie, însoţită de colegele de la lotul naţional, de antrenorul Dan Podeanu, dar şi de noul selecţioner, Octavian Zidaru. Atât Teo Matican, cât şi Ana Brânză au fost aplaudaţi furtunos de spectatori.

Leul are un nume: Simba

Mascota Sălii Polivalente, simpaticul leu, are de duminică un nume: Simba. Acest nume a fost ales în urma unui concurs făcut de către reprezentanţii Sălii Polivalente pe Facebook. Din numeroasele propuneri, trei au intrat în finală, iar Simba a fost preferat celorlalte două variante, Leone şi Cha-Cha. Leul a primit un certificat de naştere, unde ca părinţi figurează Rizi Marius şi Iulia U Craiova, adică cei care au propus numele.

Podiumul după 22 de etape

1. CSM Oradea 40 p
2. SCM-U Craiova 39
3. Gaz Metan Mediaş 38
Craiova mai are de jucat în retur cu:
Miercurea Ciuc (deplasare); CSM Bucureşti (acasă), BC Timişoara (deplasare), Energia Rovinari (acasă), CSU Asesoft Ploieşti (deplasare), „U“ Mobitelco Cluj (acasă), Gaz Metan Mediaş (deplasare) şi CSM Oradea (acasă).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS