6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim păstrează şanse la semifinale

Oltchim păstrează şanse la semifinale

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a obţinut, sâmbătă, pe teren propriu, prima victorie din grupa principală 2 a Ligii Campionilor, scor 29-25 (16-16), cu formaţia rusă Zvezda Zvenigorod şi speră din nou la semifinalele celei mai importante competiţii intercluburi din Europa. Antrenorul echipei Oltchim, Jakob Vestergaard, a declarat, după meci, că formaţia vâlceană a reuşit să reducă numărul greşelilor personale de la meci la meci şi că succesul cu Zvezda este meritat. „Am întâlnit o echipă puternică, dar cred că victoria noastră este meritată. Am greşit mai puţin de la meci la meci. În partida cu Budapesta au fost multe greşeli personale, azi cu mult mai puţine. Mai este mult de lucru, dar cred că suntem pe drumul bun. Cu succesul de azi am revenit în cursa pentru semifinale, am făcut primul pas spre urcuşul pe munte. Pentru noi urmează două săptămâni de pauză în Liga Campionilor, perioadă care ne va prinde bine pentru a închega relaţiile de joc. Avem trei meciuri în întrecerea internă pe care sper să le folosim la maximum pentru pregătirea partidei retur cu Zvezda, care nu va fi deloc una uşoară, dar pe care trebuie să o câştigăm pentru a rămâne în cursa pentru calificarea în semifinale. Sunt, de asemenea, câteva handbaliste cu mici probleme medicale şi este timp pentru refacerea completă“, a spus Vestergaard, citat de Mediafax. Vestergaard crede că şansele de calificare rămân în continuare mari. „Încă putem câştiga grupa, dar depinde şi de dubla dintre Krim şi FTC Budapesta. Dacă cele două formaţii îşi împart punctele, atunci avem şanse reale, dacă nu, va fi foarte greu, dar eu cred că şi poziţia a doua este bună, având în vedere că Oltchim este o echipă cu multe handbaliste noi şi relaţiile de joc încă nu sunt sudate cum ne-am dori“, a explicat el. Pentru Oltchim au marcat: Bulatovici (10), Managarova (7), Farcău (3), Manea (3), Barbosa (3), Curea (1), Stanca (1) şi Brădeanu (1). Următorul meci al Oltchimului este peste două săptămâni, la Moscova, contra aceleaşi formaţii. Pentru a se califica în semifinale, fetele antrenate de Vestergaard au nevoie de încă trei victorii, dar depind şi de jocul rezultatelor, deoarece, în primele două partide din grupă, Oltchim a înregistrat două înfrângeri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS