13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânii continuă doar la dublu la Australian Open

Românii continuă doar la dublu la Australian Open

Sorana Cîrstea a fost eliminată, vineri, din turneul de tenis de mare şlem Australian Open, de chinezoaica Na Li, informează Românialiberă. Românca a ajuns până în turul al treilea al competiţiei. Sorana nu a avut şanse prea mari în faţa numărului şase mondial, Na Li, care a reuşit să se impună cu scorul final de 6-4, 6-1. Meciul a durat doar 71 de minute.
Sorana Cîrstea a fost învinsă şi în cadrul turneului de dublu feminin, acolo unde o avea coechipieră pe austriaca Tamira Paszek, al cărei antrenor este fostul tenisman Andrei Pavel. Astfel, toţi românii de pe tablourile de simplu feminin şi masculin au fost eliminaţi după prima săptămână: Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Irina-Camelia Begu, Simona Halep, Edina Gallovits-Hall, Alexandra Cadanţu, Victor Hănescu şi Adrian Ungur. Totuşi, lupta continuă în cadrul turneului de la dublu. La feminin va evolua în primul tur echipa formată din Monica Niculescu şi Irina-Camelia Begu, care le vor întâlni sâmbătă pe Alexandra Panova şi Galina Voskoboeva, româncele având prima şansă.
În cadrul turneului de dublu masculin vor juca sâmbătă echipele: Horia Tecău/Max Mirnyi (cap de serie numărul 4), care îi vor întâlni pe Marcos Baghdatis şi Grigor Dimitrov, ambii fiind jucători foarte imprevizibili, cel puţin în meciurile de simplu, şi Victor Hănescu/Martin Klizan, care vor întâlni echipa Mahesh Bhupathi/Daniel Nestor (cap de serie numărul 5). În timp ce Tecău are toate şansele să ajungă mai departe, Hănescu va avea alături de coechipierul său o sarcină foarte dificilă. În cadrul turneului de junioare vor evolua în primul tur două românce. Ilka Csoregi are 16 ani şi este cap de serie numărul 17 în cadrul competiţiei, ceea ce o face favorită în meciul pe care îl va disputa contra rusoaicei Elizaveta Kulichkova. Nicoleta Dascălu va avea un meci greu împotriva favoritei numărul 16, Oleksandra Korashvili, din Ucraina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS