10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportArdelencele au făcut legea în Bănie

Ardelencele au făcut legea în Bănie

Echipele feminine de volei şi baschet de la SCM-U Craiova nu au dat peste cap calculele hârtiei, permiţându-le adversarelor din judeţul Alba să plece acasă victorioase

Cele două echipe feminine, de volei şi baschet, de la SCM-U Craiova au început cu stângul anul 2013. Ambele au părăsit sâmbătă terenul învinse în disputa cu adversare din judeţul Alba, spre dezamăgirea puţinilor spectatori care au ales să vină la partidele din Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“.
Primele au jucat voleibalistele în compania unei nou-promovate ambiţioase, Alba Blaj, pentru care au evoluat două jucătoare care au trecut şi pe la Craiova, Irina Alexandru Horeică şi Valentina Rusu. Oltencele nu au reuşit să câştige nici măcar un set, iar atitudinea în joc a lăsat de dorit. Oaspetele, ocupantele locului patru în Divizia A1, au început partida în forţă, adjudecându-şi primul set cu 25-18. A urmat al doilea set dominat categoric de blăjence, cu nou-venita Livingston imbatabilă la fileu. De la SCM-U, Ramona Postea a servit bine şi echipa a făcut patru puncte pe serviciul ei, reducând din handicap. Cu toate acestea, oaspetele au câştigat şi setul doi cu 25-19.
În ultimul set al meciului, craiovencele au început bine, dar nu au mai avut forţa să se impună, iar blăjencele au închis meciul destul de repede, după 25-18. Dacă cele două achiziţii de la Alba Blaj, Livingstone şi Josefina Fernandez, au adus un plus echipei, contribuind mult la victoria de trei puncte, de partea cealaltă, antrenorul Mircea Dudaş a avut două fete indisponibile, Alexandra Badea şi Andreea Smultea, iar absenţa lor a afectat jocul echipei.

Preluarea, bat-o vina!

„Au fost mai puternice decât noi, superioare la atac, la lupta la fileu, în vreme ce noi am avut multe preluări greşite. Drept este că am avut şi două jucătoare pe care nu am putut conta, este vorba de Alexandra Badea și Andreea Smultea, care au probleme medicale, dar nu vreau să spun că prezența lor ar fi modificat neapărat rezultatul. Blajul are o echipă bună, și dacă va juca așa în continuare sunt convins că va face o figură frumoasă“, a spus Dudaş, citat de Blocaut.ro. Dudaş a trimis în teren jucătoarele: Aline Galan, Adriana Vâlcu, Mihaela Ilina, Adriana Bobi, Aylin Pereyra, Sorina Buz şi Ioana Pristavu (libero). Au mai jucat: Ramona Postea, Andreea Matei şi Ana Maria Udubaşa.
Antrenorul echipei din Blaj, Marius Macarie, a pus nivelul mai slab al jocului pe seama faptului că a fost primul meci după vacanţa de iarnă: „Ţinând cont de faptul că ambele echipe vin după o pauză competiţională, pot spune că partida a fost una de recuperare a formei. Noi mai avem de lucrat pentru a ajunge la nivelul la care am evoluat în tur, dar mă bucur că am reuşit să câştigăm toate punctele puse în joc. Am jucat mai bine. Momentan sunt mulţumit de evoluția elevelor mele. Despre Craiova pot spune că are o echipă bătăioasă, dar nu vreau să comentez jocul adversarelor. Mă bucur că momentan ne aflăm pe poziţia a patra“. Echipa Alba Blaj a fost însoţită în Bănie de un micuţ grup de susţinători.
Cu şase victorii şi tot atâtea eşecuri, SCM-U Craiova rămâne pe locul şase, iar vineri va juca în deplasare, cu Unic Piatra Neamţ, de la ora 18.00 (în direct la DigiSport).

Revenire spectaculoasă, dar degeaba

Nici baschetbalistele craiovene nu au putut ţine piept adversarelor de la CS Universitatea Alba Iulia, acestea din urmă câştigând disputa din Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ cu scorul de 66-59 (23-15, 14-8, 6-18, 23-18). Situaţia a fost similară cu cea de la meciul de volei. Echipa oaspete venea în Bănie de pe locul patru, avea şase straniere în lot, iar Milan Nisic, antrenorul oltencelor, mai rămăsese cu două jucătoare sârboaice, Prlja şi Mitov, după ce americanca Guidry a fost pusă pe liber. În aceste condiţii, oaspetele sperau la o victorie categorică, la 30 de puncte diferenţă, dar Prlja şi colegele sale le-au dat ceva emoţii în sfertul trei, când au revenit în joc şi au reuşit un parţial 18-4. Cu 6 minute înainte de final, Craiova s-a apropiat la două puncte de adversară (50-52), apoi jucătoarele din Alba Iulia au marcat şapte puncte fără a primi vreunul, ducând scorul la 59-50, iar gazdele nu au mai putut recupera diferenţa şi au pierdut cu 66-59. În ciuda eşecului, Nisic s-a declarat mulţumit de jocul elevelor sale: „Am avut o primă repriză slabă în plan ofensiv. Am ratat foarte mult sub panou. În partea a doua am revenit şi cu mai multă atenţie în finalul jocului puteam să fim noi cei care să ne bucurăm. Sunt mulţumit de cum s-au prezentat fetele“.
Pentru SCM-U Craiova au evoluat: Larisa Toma (6 puncte), Marija Prlja (21), Zorica Mitov (14), Janina Ninu (7), Alexandra Cutaş (2). Au mai jucat: Irina Borş (9), Irina Gavrilă şi Bianca Barbu. Etapa viitoare, SCM-U Craiova (locul şapte) se va deplasa la Timişoara, unde va înfrunta ocupanta locului zece, formaţia locală Danzio.
Alte două formaţii de la SCM-U Craiova au jucat aseară, după închiderea ediţiei, ambele în deplasare. Voleibaliştii au înfruntat campioana Remat Zalău, iar echipa de baschet masculin a evoluat pe terenul câştigătoarei Cupei României, BCM-U Piteşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS