3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTrei antrenamente pe zi pentru handbaliste la Cheile Grădiştei

Trei antrenamente pe zi pentru handbaliste la Cheile Grădiştei

Echipa feminină de handbal SCM Craiova se află de duminică într-un stagiu montan de pregătire la Cheile Grădiştei, la 30 de kilometri distanţă de Braşov.

Cele 13 jucătoare care au făcut deplasarea la munte vor avea parte de trei antrenamente pe zi, conform spuselor antrenorului principal al echipei, Bogdan Burcea.
Singura certitudine la capitolul „sosiri“ este portarul Ionica Munteanu, venită de la „U“ Jolidon Cluj, aceasta semnând deja contract cu gruparea finanţată de municipalitatea craioveană. În ceea ce o priveşte pe Carmen Cartaş, una dintre cele mai bune marcatoare din Liga Naţională, aceasta nu a mers în cantonament, dar sunt şanse să ajungă la o înţelegere cu SCM Craiova. „Pot spune că sunt şanse mari ca şi Carmen Cartaş să semneze cu noi. Sper să nu mai fie nici o problemă şi să devină jucătoarea noastră, deoarece avem nevoie de ea“, a spus Burcea.
Una dintre componentele echipei oltene, Mihaela Pătuleanu, care a participat luna aceasta la Campionatul Mondial de tineret, a rămas în Bănie şi va urma un program special de pregătire. Înainte de a pleca spre Cheile Grădiştei, handbalistele craiovene au mers la Râmnicu Vâlcea, unde au susţinut un meci amical în compania campioanei Oltchim. „Galacticele“, care deja au făcut un cantonament la mare, s-au impus cu scorul de 29-25 (15-11). „A fost un meci reuşit, la finalul căruia am văzut cam unde ne aflăm la momentul actual. Sunt foarte mulţumit de cum s-au prezentat toate fetele. Au arătat angajament, disponibilitate la efort, poftă de joc. E un punct de plecare bun. Timp de opt zile vom sta la Cheile Grădiştei, unde vom pune accent pe acumulările fizice“, a completat Burcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS