15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNeagoe şi Pătraşcu au rămas suspendaţi

Neagoe şi Pătraşcu au rămas suspendaţi

Telenovela „AJF Dolj“ este încă departe de a se sfârşi. Până să se lămurească diferendul cu Silviu Bogdan, ales preşedinte în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 25 februarie 2012, conducătorii în funcţie ai fotbalul judeţean, Nicu Neagoe şi Sorin Pătraşcu, au încercat să se reabiliteze în faţa FRF. Iniţial, cei doi s-au adresat Comisiei de Disciplină, cerându-le membrilor FRF să revizuiască dosarul în urma căruia au fost suspendaţi pentru doi ani, decizie care datează de pe 14 septembrie 2011, însă în zadar, hotărârea a rămas în vigoare. Apoi s-au adresat Comisiei de Recurs a FRF, dar încercarea lor de a anula suspendarea nu a avut sorţi de izbândă nici de această dată. Solicitarea acestora, cuprinsă în dosarul numărul 54/CR2012, a fost analizată în urmă cu o săptămână, dar membrii FRF au dorit să nu se grăbească acum cu un răspuns şi au amânat verdictul pentru următoarea şedinţă. Aşteptarea a luat sfârşit joi seară, când Comisia de Recurs a respins cererea lui Nicu Neagoe şi Sorin P ătraşcu, astfel că ambii conducători ai AJF Dolj îşi mai pot căuta dreptatea doar la TAS, iar pentru asta trebuie să facă apel în 21 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS