16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSpadasinele coboară sâmbătă din Poiană

Spadasinele coboară sâmbătă din Poiană

Spadasinele din lotul naţional al României, calificate la Jocurile Olimpice de la Londra, se află în această perioadă în cantonament la Poiana Braşov. Loredana Dinu (foto), de la CS Universitatea Craiova, Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru (toate trei de la Steaua Bucureşti), dar şi selecţionerul craiovean al lotului, Dan Podeanu, au urcat la munte, pentru pregătire fizică, din 4 ianuarie, şi vor încheia stagiul sâmbătă. Spadasinele se adunaseră la Izvorani în luna decembrie a anului trecut, pentru reacomodare, şi vor reveni acolo după 14 ianuarie, pentru a continua pregătirea în sală. „Stăm până pe 14 ianuarie la Poiana Braşov, unde avem un cantonament axat pe partea fizică, apoi vom merge la Izvorani, unde ne vom antrena la spadă. Zilele trecute a nins, este frumos aici, un decor perfect“, a spus ieri antrenorul emerit Dan Podeanu. Spadasinele tricolore vor avea primul concurs în luna februarie, mai precis pe 11, o etapă din cadrul Cupei Mondiale, la Doha (Qatar). Până la Jocurile Olimpice, româncele mai au de participat la opt etape din cadrul Cupei Mondiale, însă nu toate vor puncta pentru Jocurile Olimpice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS