21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportLacrimi de fericire pentru Pandurii

Lacrimi de fericire pentru Pandurii

Jucătorii echipei Pandurii au chefuit olteneşte la finalul celui mai bun an din istoria clubului. Vlad Chiricheş s-a despărţit de colegii săi cu lacrimi în ochi.

Remiza cu Ceahlăul, scor 1-1, a umbrit puţin sărbătoarea gorjenilor, dar şi aşa anul 2011 s-a încheiat nesperat de bine pentru trupa lui Petre Grigoraş. Pandurii a acumulat 30 de puncte în 18 etape şi rămâne, cel puţin până la finalul etapei, pe locul 6. „A fost un meci nebun, cu un ritm foarte susţinut. Din păcate, nu am reuşit să realizăm ce ne-am propus, trei puncte care ne-ar fi menţinut pe locul 5. Ne-am dorit foarte mult. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, chiar le mulţumesc pentru un an 2011 foarte bun. Tuturor le mulţumesc, şi lui Chiricheş care va îmbrăca tricoul altei echipe. E un rezultat echitabil şi să ne mulţumim cu acest punct chiar dacă nu ne convine. În sport nu întotdeauna ce-ţi propui şi realizezi. Avem 30 de puncte. Poate dacă cineva ne-ar fi spus la începutul sezonului că, după 18 etape o să avem 30 de puncte, 99,99% am fi fost mulţumiţi. Le mulţumesc şi celor din conducere care ne-au oferit condiţii bune de pregătire, linişte. Să sperăm că la anul vom fi la fel de puternici, poate mai puternici“, a declarat Petre Grigoraş.

Porcul,
la fel ca rezultatele

După joc, echipa, alături de cei care i-au fost aproape tot anul, a petrecut la un restaurant din Târgu Jiu, atmosfera fiind întreţinută de Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului şi invitaţii săi. Aşa cum e tradiţia, pandurii au tăiat porcul, unul mai gras decât cel de anul trecut, pe măsura rezultatelor din acest an. Startul la şorici l-a dat Petre Grigoraş, fiind convins chiar şi brazilianul Cardoso să guste pentru prima dată. Fotbaliştii au ieşit şi la joc şi chiar la cântat, Alexandru Grigoraş dovedind calităţi vocale deosebite. Avramescu l-a imitat pe Gigi Becali, dedicaţie specială pentru Vlad Chiricheş, care a fost sufletul petrecerii. Petre Grigoraş a fost o adevărată gazdă, întreţinându-se cu toţi invitaţii, fiind premiat de cei din conducerea administrativă cu o cupă alb-albastră. De la cheful de final de an au lipsit doi dintre cei mai importanţi susţinători ai echipei Pandurii, preşedintele Consiliului de Administraţie, Marin Condescu, şi directorul general al SNLO, Daniel Burlan.

Chiricheş: Mulţumesc, Pandurii!

Momentul culminant al banchetului a coincis cu tăierea tortului şi despărţirea de Vlad Chiricheş. Fotbalistul a plecat cu lacrimi în ochi de la Târgu Jiu, lacrimi de fericire. „Le mulţumesc celor de la Pandurii. Mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru mine şi, zic eu, le-am răsplătit eforturile. E un moment greu, m-am ataşat de băieţi, dar trebuie să trec la alt nivel. Când am ajuns aici poate nu speram să vină aşa repede momentul acesta, dar îmi doream să fac acest pas. Pandurii are o echipă foarte bună, cred că toţi ar face faţă, sau mulţi dintre colegii mei, la echipe mari. Plec cu lacrimi în ochi, lacrimi de fericire. Sunt bucuros că am avut aici parte de colegi adevăraţi, de prieteni. Sper ca drumurile noastre să se întâlnească la o echipă cât mai mare din Vest“, a spus Chiricheş.
Vlad Chiricheş a încheiat ultimul meci al său la Pandurii în postura de căpitan. „E un gest de respect faţă de evoluţia lui la Pandurii. Un mic gest“, a afirmat tehnicianul pandurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII