9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOţelul nu se sperie de Benfica

Oţelul nu se sperie de Benfica

Trupa lui Dorinel Munteanu speră să găsească drumul spre gol şi să obţină cel puţin un punct în meciul de astăzi, cu vicecampioana Portugaliei

Campioana României, Oţelul Galaţi, se află în faţa unui test extrem de important, urmând să întâlnească astăzi, de la ora 21.45 (TVR 1), pe „Arena Naţională“ din Bucureşti, pe Benfica Lisabona, meciul contând pentru etapa a doua din Grupa C a Ligii Campionilor. Din nefericire, tehnicianul gălăţenilor, Dorinel Munteanu, se confruntă cu mari probleme de lot, Gabriel Paraschiv, Cornel Râpă şi Silviu Ilie sunt accidentaţi, iar Adrian Sălăgeanu a luat cartonaş roşu la Basel şi nu va putea juca. „Unsprezecele“ Oţelului din această seară ar putea fi următorul: Grahovac – Skubici, Perendija, Sg. Costin, Iorga – Filip, Giurgiu – Antal, Ibeh, Buş – Pena.
Chiar şi aşa, Dorinel Munteanu a afirmat că este convins că Oţelul va obţine un rezultat mare împotriva portughezilor. „Benfica are în componenţă jucători valoroşi, care pot decide soarta unui joc. Din câte am văzut, Gaitan este un jucător foarte periculos. La jocul cu Basel am plătit din cauza lipsei de experienţă. Trebuie să abordăm jocul cu mare încredere, cu multă personalitate. Sunt sigur că băieţii vor asculta şi vom scoate un rezultat care să ne bucure. Nu pot să dezvălui care sunt punctele forte ale adversarului, le discutăm între noi“, a spus ieri Dorinel Munteanu la conferinţa de presă, citat de Mediafax.
Gălăţenii au acceptat să nu se antreneze pe „Arena Naţională“ pentru a proteja gazonul, dar Dorinel Munteanu crede că acesta se va prezenta în condiţii normale. 
La întrunirea cu mass-media a fost prezent şi autorul primului gol al gălăţenilor în grupele Ligii Campionilor, Marius Pena. „Sperăm să marcăm din nou. Nu e important cine marchează, m-aş bucura să fie şi un autogol, numai să câştigăm“, a afirmat Pena.
 
Portughezii
vor toate punctele

 
Vicecampioana Portugaliei a sosit duminică seară la Bucureşti, iar ieri-dimineaţă a făcut cunoştinţă cu noul gazon de pe „Arena Naţională“, care de data asta a rezistat. Din lotul Benficăi n-au lipsit vedetele Aimar, Cardozo, Saviola sau Luisao, astfel că antrenorul Jorje Jesus ar putea alinia următoarea formulă: Artur Moraes – Maxi Pereira, Luisão, Garay, Emerson – Javi García, Witsel, Gaitán, Aimar, Nolito – Cardozo. Spre deosebire de Oţelul Galaţi, Benfica Lisabona are un moral ridicat, în ultimul meci din campionat reuşind o remiză, scor 2-2, chiar în faţa rivalilor de la FC Porto, pe terenul acestora.
Antrenorul Benficăi, Jorge Jesus, este optimist şi prudent totodată. „Nu îmi va fi greu să îmi motivez elevii pentru că toţi care au ajuns în Liga Campionilor au meritat calificarea. Toate echipele sunt valoroase şi nici unei echipe nu îi este uşor să înscrie în deplasare. Încerc să dau o continuitate ultimelor rezultate bune. Benfica vine să joace orice meci la victorie, dar în timpul unei partide de fotbal se poate întâmpla orice“, a spus Jesus.
Partida va fi arbitrată de spaniolul David Fernandez Borbalan.
În celălalt meci din Grupa C, Manchester United va întâlni pe „Old Trafford“ formaţia elveţiană FC Basel. Clasament: 1. FC Basel 3 puncte, 2. Manchester United – 1, 3. Benfica Lisabona – 1, 4. Oţelul Galaţi – 0.

Liga Campionilor

Programul etapei a doua din faza grupelor: astăzi, ora 21.45: Grupa A: Bayern München – Manchester City, Napoli – Villarreal; Grupa B: ŢSKA Moscova – Inter Milano (ora 19.00), Trabzonspor – OSC Lille; Grupa C: Manchester United – FC Basel, Oţelul Galaţi – Benfica Lisabona; Grupa D: Olympique Lyon – Dinamo Zagreb, Real Madrid – Ajax Amsterdam; mâine, ora 21.45: Grupa E: Valencia CF – Chelsea, Bayer Leverkusen – RC Genk; Grupa F: Arsenal – Olympiakos Pireu; Olympique Marseille – Borussia Dortmund; Grupa G: Zenit St-Petersburg – FC Porto (ora 19.00), Şahtior Doneţk – Apoel Nicosia; Grupa H: Bate Borisov – FC Barcelona; AC Milan – Viktoria Plzen.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII