16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu a spart gheaţa

Mutu a spart gheaţa

Veşti bune pentru selecţionerul României, Victor Piţurcă: mijlocaşul Adrian Mutu a reuşit să marcheze pentru prima dată la Cesena chiar în ziua în care a aflat că a fost convocat pentru meciurile cu Belarus (7 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti) şi Albania (11 octombrie, în deplasare), ultimele din preliminariile de la Euro 2012. „Briliantul“ a marcat miercuri seară, în faţa propriilor spectatori, împotriva celor de la Lazio Roma, meciul contând pentru etapa a patra din Serie A. Mutu a fost angajat în adâncime de un coechipier, a preluat pe piept, a pătruns în careul de 16 metri şi l-a executat pe Marchetti cu un şut la colţul lung (’15). Lazialii şi-au revenit în partea secundă şi au „răsturnat“ situaţia, marcând prin Hernanes (‘48-p.) şi Klose (‘54).
Cesena a înregistrat astfel cea de-a treia înfrângere din tot atâtea meciuri din acest sezon (prima etapă fiind amânată) şi pare o candidată certă la retrogradarea în Serie B, ocupând ultimul loc în clasament.

Cu un fotbalist
nu se face echipă

 
Evoluţia lui Adrian Mutu din partida cu Lazio nu a fost trecută cu vederea de presa italiană, care a notat că românul nu prea are cu cine juca la Cesena şi nu poate câştiga puncte de unul singur. „Adrian Mutu nu a mai marcat de şase luni. Ultimul gol l-a înscris pe 22 martie, în tricoul Fiorentinei, într-un meci cu Roma. De atunci multe s-au schimbat. De la tensiunea acumulată la Florenţa a trecut la «drăgălăşeniile» preşedintelui Cesenei, Igor Campedelli. Miercuri a reuşit primul gol pentru Cesena. La o pasă lungă a lui Colucci, Mutu a dejucat pasul la ofsaid al defensivei laziale, a oprit mingea pe piept şi l-a învins cu sânge rece pe Marchetti. Cu toate acestea, Mutu nu a fost de ajuns pentru Cesena, Lazio reuşind să întoarcă rezultatul“, a scris Gazzetta dello Sport, citată de Mediafax. Site-ul calciomercato.it şi agenţia Datasport l-au notat cu 6,5 pe internaţionalul român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU