11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVăsâi: Fotbalului românesc îi lipseşte gena oltenească

Văsâi: Fotbalului românesc îi lipseşte gena oltenească

Antrenorul lotului naţional de juniori „Under 17“, Adrian Văsâi, regretă „dispariţia“ Universităţii Craiova

Craiova a găzduit ieri, pe terenul „Petre Deselnicu“ o acţiune de selecţie la juniori născuţi în anul 1994, la care a fost prezent şi antrenorul naţionalei la această categorie, Adrian Văsâi. Acesta a vorbit despre munca la juniori, dar şi despre fotbalul craioven.
– Cu ce impresii aţi rămas după această selecţie?
– Este o acţiune binevenită, la care participă mai mulţi copii remarcaţi la turneele de juniori republicani. Obiectivul este acela de a urmări la joc foarte mulţi juniori. Acţiuni de acest gen se desfăşoară în toată ţara. Mâine (astăzi – n.r.) vom fi la Timişoara, apoi vom merge în Moldova.
– Care este obiectivul acestor acţiuni?
– Vrem să completăm lotul pentru competiţiile care vor urma. Anul acesta vom juca în Olanda, în luna noiembrie. Apoi vor urma, anul viitor, calificările pentru Europeanul de juniori. În decembrie 2012, va fi tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor. Vor urma cantonamente centralizate de pregătire, turnee, meciuri amicale.
– Este posibil să vedem o parte dintre aceşti juniori acolo?
– De ce nu? Unii dintre ei vor fi monitorizaţi în continuare şi vor participa la acţiunile viitoare ale lotului naţional, dar nu-mi cereţi să dau nume.

„Păcat că s-a ajuns aici“

– Cum aţi găsit Craiova?
– Oraşul este schimbat în bine ca aspect, iar baza de pregătire de aici, de la stadionul „Ion Oblemenco“, este superbă. Organizarea acţiunii a fost impecabilă. Îmi pare bine că văd aceste terenuri, dar mi-ar fi plăcut să fie mult mai populate, adică să fie pline, la ceea ce înseamnă fotbalul pentru Craiova.
– Din păcate, Bănia trăieşte o tragedie la fotbal…
– Aşa este şi îmi pare rău de Craiova. Am lucrat cu juniori de la Craiova, i-am avut la lot pe Ionuţ Popescu şi Gogoşoiu. Bănia a dat jucători la echipele de juniori, dar şi la naţionala mare. Nu pot eu să spun cine sunt vinovaţii, dar spun că e păcat că s-a ajuns aici. Sunt convins însă că, în scurt timp, Craiova îşi va reveni, pentru că am vorbit cu mai mulţi oameni de fotbal din Bănie şi pot spune că fotbalului românesc îi lipseşte gena oltenească, de care avem atâta nevoie.

„Under 17“ – Selecţionata Dolj 3-8
Naţionala „Under 17“ a pierdut, scor 3-8, meciul cu selecţionata judeţului Dolj, echipă care se pregăteşte pentru partida decisivă de calificare în finala competiţiei la amatori. Golurile juniorilor au fost marcate de Ciobanu, Pîrvulescu şi Pravăţ. Pentru selecţionata Doljului (antrenor Sorin Pătraşcu) au marcat: Răduţ (2), Trăistaru (2), Cojocaru (2), Cazacu şi Preda. La acţiune au mai participat antrenorul secund al lotului naţional „Under 17“, Lucian Tetileanu, şi cei trei antrenori zonali, Dandu Ustabacieff, Ovidiu Turcu (ambii Craiova) şi Mihai Ianovschi (Piteşti). Supervizor din partea FRF a fost antrenorul federal Cornel Jurcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII