8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCioroiu şi Duţescu, pe podium în Gutâi

Cioroiu şi Duţescu, pe podium în Gutâi

Piloţii craioveni Codruţ Cioroiu şi Daniel Mihnea Duţescu, de la Extreme Racing, au participat, weekendul trecut, la etapele 13 şi 14 din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (CNVC), dotat cu Trofeul Baia Mare.
Cele două etape s-au desfăşurat pe Gutâi, iar concurenţii s-au plâns de starea precară a drumului, asfaltul fiind prost, plin de denivălări şi gropi. De altfel, ei au făcut contestaţie să nu se mai dispute cele două etape acolo, dar organizatorii nu au cedat.
În etapa a 13-a, Codruţ Cioroiu, care pilotează un Mitsubishi Lancer EVO 8, şi-a propus să câştige, dar a încheiat cursa pe locul doi la A şi A6 şi locul 6 la open, la numai trei zecimi de prima poziţie.
Duţescu, pe un Renault Megane, a câştigat la H3, două roţi motrice, şi la debutanţi, iar la open a fost pe 10. În întrecerea pe echipe, Extreme Racing Craiova (Cioroiu şi Duţescu) a fost pe patru, la egalitate de puncte cu locul trei.
În etapa următoare, Cioroiu a obţinut o clasare mai slabă: pe trei la A şi A5 şi pe 6 la open, în timp ce Duţescu s-a impus din nou la clasele H3, debutanţi, două roţi motrice, profitând de abandonul lui Paul Andronic şi a câştigat şi grupa H.
„În etapa a 14-a eu am forţat şi am deranjat roata stânga faţă, fiind nevoit să renunţ la anvelopele mele uscate şi să merg cu unele extrem de uzate. Nu am reuşit să-mi bat timpul înregistrat cu o zi în urmă. Mai sunt de disputat două etape, la Rânca, pe 9 septembrie, şi la Râşnov, pe 1 octombrie. Eu sunt clasat pe locul doi la A şi A5 şi la numai 7 puncte distanţă de lider şi sper să pot recupera până la sfârşitul campionatului. Colegul meu Duţescu merge din ce în ce mai tare şi poate recupera punctele pierdute în primele etape şi să câştige titlul la debutanţi, H3 şi două roţi motrice. La general a terminat pe locul 10, iar cu echipa am terminat pe locul 2“, a explicat Codruţ Cioroiu.
• Daniela Mitroi-Ochea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII