10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSilviu Lung Jr., surpriza lui Piţi la naţională

Silviu Lung Jr., surpriza lui Piţi la naţională

Portarul craiovean a fost chemat la lot de selecţionerul Victor Piţurcă, deşi atunci când ambii erau
la Universitatea Craiova nu aveau o relaţie foarte bună

Victor Piţurcă a anunţat lotul cu care va aborda partidele cu Luxemburg (2 septembrie) şi Franţa (6 septembrie), din preliminariile CE 2012, cruciale pentru păstrarea şanselor de calificare la turneul final. Nu numai unele puncte de vedere ale selecţionerului au surprins, ci şi câteva dintre numele aflate pe lista lui Piţi. Măţel, Chiricheş sau Silviu Lung Jr. sunt jucătorii care se aşteptau mai puţin să fie chemaţi sub tricolor. Ultimul a avut o relaţie specială cu selecţionerul. Se ştie foarte bine că Victor Piţurcă nu l-a „înghiţit“ pe portarul craiovean pe când cei doi apărau culorile Universităţii Craiova. Se spune că Lung Jr. ar fi refuzat să se despartă de laptop în cantonament, motiv pentru care Piţurcă l-a „titularizat“ pe banca de rezerve. Portarul oltean şi-a luat revanşa atunci când la un meci a refuzat să intre în poartă, invocând unele probleme medicale. Ajuns între timp la Astra, Lung Jr. a intrat din nou în graţiile lui Victor Piţurcă. Deşi şansele să fie titular în vreunul dintre cele două meciuri sunt aproape nule. Faptul că se pregăteşte alături de tricolori nu face decât să-i întărească moralul lui Silviu Lung Jr.

Piţurcă se teme şi de Luxemburg

Până să-şi facă planurile pentru meciul cu Franţa, selecţionerul Victor Piţurcă se gândeşte serios cum va trece de Luxemburg, o echipă pe care ieri, la reunirea lotului, a lăudat-o şi a promis că o va trata cu toată seriozitatea. „Suntem înaintea unor meciuri care ne pot ţine în cursă. După Franţa putem să nu mai avem şanse. În sensul ăsta am şi convocat jucătorii. Lipsesc mai mulţi jucători. Tamaş şi Mutu sunt excluşi. Sânmărtean s-a accidentat în ultima clipă. Nu înţeleg tevatura creată în jurul său. Unii dintre jucători nu au evoluat încă: Marica, Raţ, Radu Ştefan sau Bogdan Stancu.
Cel mai important joc este cel cu Luxemburg. Este o echipă extrem de periculoasă. Dacă pierdem va fi o tragedie pentru că așa suntem noi. Ei au făcut progrese remarcabile. Au avut rezultate bune în ultimul timp. Au o pregătire fizică foarte bună, stau chiar mai bine fizic decât jucătorii noştri. Trebuie să trecem de Luxemburg, să vedem cum e cu Franţa“, a spus Victor Piţurcă.

Tricolorii joacă pentru Mutu şi Tamaş

Neconvocarea celor doi petrecăreţi, Adi Mutu şi Gabi Tamaş, a creat un subiect aparte, abordat atât de presă, cât şi de fotbalişti. Prosport.ro a scris ieri că Săpunaru, jucătorul lui FC Porto, a mers la Victor Piţurcă şi i-a cerut să-i ierte: „Nea Piţi, avem nevoie de ei!“. Răspunsul lui Piţurcă lasă să se întrevadă o împăcare cu Mutu şi Tamaş: „Şi eu ştiu că avem nevoie“. Selecţionerul a dezvăluit şi în ce condiţii îi vom mai vedea pe Mutu şi Tamaş la naţională în mandatul său: „Nu am mai vorbit cu Adrian Mutu. Nu poate să mă convingă discutând la telefon. Cei doi ar avea o şansă dacă echipa României ar învinge în cele două jocuri. Băieţii vor juca şi pentru ei“.
În lipsa lui Mutu, Piţi va trebui să numească noul căpitan de echipă al României, infirmând totodată zvonurile conform cărora Marica urmează să preia banderola. „Încă nu am luat hotărârea de a numi căpitanul echipei. Căpitan va fi cine consider eu. Vedem înaintea acestui joc. Nu am decis încă“, a precizat Victor Piţurcă.

Lotul României

Portari: Tătăruşanu (Steaua), Lung Jr. (Astra), Pantilimon (Manchester City).
Fundaşi: Săpunaru (FC Porto), Măţel (Astra), Galamaz (Steaua), Chiricheş (Pandurii), C. Moţi (Dinamo), Şt. Radu (Lazio), Raţ ( Şahtior Doneţsk), Latovlevici (Steaua).
Mijlocaşi: Torje (Dinamo), B. Nicoliţă (Steaua), Cociş (FC Rostov), C. Lazăr (PAOK Salonic), Bourceanu (Steaua), Ov. Petre (Modena Calcio), Cr. Tănase (Steaua) şi Ov. Herea (Rapid).
Atacanţi: G. Bucur (Kuban Krasnodar), Zicu (ŢSKA Sofia), Marica (FC Schalke 04), B. Stancu (Orduspor Kulubu).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

23 COMENTARII