21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMorariu: Obreja distruge boxul amator

Morariu: Obreja distruge boxul amator

După ce a fost numit de Rudel Obreja „sluga celor de la AIBA“, Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), a susţinut ieri o conferinţă de presă prin intermediul căreia i-a răspuns preşedintelui FR Box

Şeful Comitetului Olimpic Sportiv Român, Octavian Morariu, a susţinut ieri o conferinţă de presă în care a răspuns acuzelor lui Rudel Obreja, preşedintele FR de Box. „În primul moment nu am dorit să răspund acestui atac josnic, acestei agresiuni verbale incalificabile. Mă simt însă obligat să o fac, în primul rând pentru a răspunde solicitărilor venite din partea adevăratei familii a boxului românesc, cea a marilor campioni, autentici şi reprezentativi pentru ţara noastră atât din punct de vedere sportiv, cât şi moral. Da, mă aflu într-adevăr în slujba cuiva, şi anume a sportivilor, în particular, şi a intereselor sportului românesc, în general, dar a nimănui altcuiva! Fac acest lucru cu pasiune şi convingere, fără nici o pretenţie financiară. Cine poate afirma acelaşi lucru despre Rudel Obreja?“, şi-a început şeful COSR discursul.

Se crede Robin Hood

Morariu a atras atenţia că Obreja refuză să accepte supunerea faţă de regulamentele internaţionale şi se crede un patriot: „Din păcate însă, într-o parte din media, evenimentul a fost prezentat într-o manieră care-l înfăţişează pe Rudel Obreja ca un fel de Robin Hood, când el este, de fapt, contrariul. El este în realitate un distrugător al boxului românesc amator. Şi asta, în slujba cui? Modelul astfel creat, cel al patriotului în luptă cu organismele internaţionale conspiratoare împotriva interesului naţional, clişeu des folosit la noi, nu numai în sport, este nu doar fals, dar şi extrem de periculos. Se pare că în această ţară uităm tot mai des, în ultima vreme, că trăim după legi şi regulamente, atât naţionale, cât şi, din ce în ce mai des, internaţionale. A încuraja nerespectarea acestora prin crearea şi promovarea modelelor de tip «Obreja» constituie un risc incalculabil pentru evoluţia sportului. Dacă cineva calcă pe cadavre, acela nu sunt eu, ci acei conducători care uită pentru ce au fost aleşi. Avertismentele adresate lui Rudel Obreja nu sunt de ieri sau de luna trecută. Ele au fost făcute de mult timp. Acesta le-a ignorat cu bună ştiinţă, periclitând participarea la JO de la Londra a tinerilor boxeri, visul oricărui sportiv“.

Cer păsuire la AIBA până pe 28 octombrie

Octavian Morariu, preşedintele COSR, împreună cu membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Box, au trimis o cerere către preşedintele AIBA, Ching-Kuo Wu, prin care au cerut ca FRB să nu fie dezafiliată până pe 28 octombrie 2011, când vor avea loc alegeri pentru un nou preşedinte. „Vă rugăm să nu excludeţi FRB din AIBA până pe 28 octombrie 2011, când se vor desfăşura alegerile pentru desemnarea unui nou preşedinte. Ne dorim ca sportivii români să-şi poată continua cursa pentru calificarea şi participarea la Jocurile Olimpice de la Londra“, se arată într-o scrisoare trimisă către AIBA.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU