11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibalistele s-au impus la Lugoj

Voleibalistele s-au impus la Lugoj

Voleibalistele de la SCM-U Craiova au susţinut vineri şi sâmbătă primele două meciuri amicale din perioada precompetiţională. Elevele Puşei Dina s-au deplasat la Lugoj, unde au întâlnit echipa locală CSM, pe care au depăşit-o în ambele confruntări, cu 3-2, respectiv 3-1. „Au fost două meciuri interesante, s-au jucat cinci, apoi patru seturi şi pot spune că fetele noastre au arătat o bună pregătire fizică şi poftă de joc. Mai e de lucru la relaţiile de joc, dar sperăm ca în amicalele pe care le vom stabili pentru luna septembrie echipa să aibă altă exprimare în teren“, a spus directorul clubului SCM, Nicu Stoian, prezent la cele două partide de la Lugoj. Şi handbalistele clubului din Bănie au jucat sâmbătă la Târgu Jiu, în compania echipei Universitatea „Constantin Brâncuşi“, dar nu s-a ţinut scorul. „Nu am urmărit scorul. De fapt, nici nu s-a ţinut foaie. Am vrut să văd relaţiile de joc şi anumite aspecte tactice“, a explicat antrenorul echipei craiovene, Bogdan Burcea. Mâine, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, handbalistele de la SCM vor disputa ultimul amical înainte de debutul în noul sezon din Liga Naţională. Adversară va fi tot echipa din Târgu Jiu, iar cu acest prilej va avea loc şi prezentarea lotului pentru sezonul 2011-2012.
• Daniela Mitroi-Ochea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS