3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDinamo s-a impus la Craiova

Dinamo s-a impus la Craiova

Ediția I a Cupei „Casa Bogdan“, competiție destinată juniorilor născuți în 1998, s-a încheiat vineri, la „Depou“, cea mai bună echipă după cele trei zile de concurs fiind Dinamo 1 București. În prezența a aproximativ o sută de spectatori, organizatorul turneului amical, Silviu Bogdan, a înmânat cupe și diplome mai multor juniori, după cum urmează: Bogdan Scorici (Dinamo) – cel mai bun portar, Denis Ciubotariu (fiul antrenorului Liviu Ciubotariu) – cel mai bun jucător, Radu Boboc (Școala de Fotbal „Gică Popescu“) și Răzvan Gunie (Viitorul Știința Craiova) – cei mai promițători juniori născuți în 1999, și Alexandru Popescu (Școala de Fotbal „Gică Popescu“) – golgheterul competiției. Organizatorii au acordat plachete și câtorva „personaje“ din fotbalul autohton, care au sprijinit această acțiune, sau care contribuie la bunul mers al fotbalului din Oltenia și din România, fiind vorba despre Gheorghe Frățică (președinte Gaz Metan Severin), Liviu Răducan (președinte Prometeu Craiova), Gabriel Preoteasa (antrenorul celor două grupe de copii de la Dinamo care au evoluat la acest turneu), Marian Ezaru (fost arbitru divizionar A), Ion Raț și Narcis Mohora. Iată rezultatele complete înregistrate la Cupa „Casa Bogdan“: etapa I: Viitorul Știința Craiova – Școala de Fotbal „Gică Popescu“ 1-3, Dinamo 2 – Gaz Metan CFR Craiova 9-7 (4-4, 5-3 la penaltiuri); etapa a II-a: Viitorul Știința Craiova – Dinamo 2 5-0, Dinamo 1 – Gaz Metan CFR 6-0; etapa a III-a: Dinamo 1 – Dinamo 2 7-1, Școala de Fotbal „Gică Popescu“ – Gaz Metan CFR 3-1; etapa a IV-a: Viitorul Știința Craiova – Gaz Metan CFR 0-1, Școala de Fotbal „Gică Popescu“ – Dinamo 1 6-7 (1-1, 5-6 la penaltiuri); etapa a V-a: Școala de Fotbal „Gică Popescu“ – Dinamo 2 8-7 (0-0, 8-7 la penaltiuri), Viitorul Știința Craiova – Dinamo 1 6-7 (1-1, 5-6 la penaltiuri).
• Alexandru Vîrtosu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU