22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalul european, la picioarele Spaniei

Fotbalul european, la picioarele Spaniei

După titlurile europene câştigate cu naţionala mare şi cea de Under 21, Spania şi-a adjudecat supremaţia şi la CE de fotbal destinat jucătorilor sub 19 ani, turneu final pe care l-a găzduit ţara noastră. Reprezentativa iberică a cucerit trofeul la Under 19, în urma victoriei de luni seară, de la Chiajna, cu scorul de 3-2, după prelungiri, în faţa selecţionatei Cehiei, la capătul unui meci extrem de disputat. Pentru Cehia au marcat Krejci (‘52) şi Lacha (‘97), iar pentru Spania au înscris Aurtenetxe (‘84) şi Alcacer (‘108, ‘115).
„Este greu să spui ceva după un asemenea meci. Jucătorii mei au jucat în 17 zile şase meciuri foarte grele, este păcat că am ajuns în prelungiri şi n-am putut menţine acelaşi nivel. Dacă mi-ar fi spus cineva, înainte de meci, că vom ajunge în prelungiri împotriva Spaniei, aş fi fost mulţumit. Totul a fost perfect în aceste 16 zile. România a fost superbă în această perioadă“, a spus selecţionerul Cehiei, Jaroslav Hřebík, care a mizat pe: Koubek – Hala, Kalas, Brabec, Jelecek – Kaderabek, Janos, Polom (‘35, Sladky), Krejci – Skalak (‘79, Lacha), Prikryl (‘102, Fantis).
„Felicit echipa Cehiei pentru jocul prestat, 80 de minute a fost echipa mai bună. Au ştiut cum vom juca, iar în prima repriză ne-a fost foarte greu să găsim spaţii, mai ales pe benzi. A fost ultima mea partidă ca selecţioner al Under 19, dedic trofeul lui Inaki Saez (fost selecţioner al naţionalei de tineret a Spaniei – n.r.) şi preşedintelui federaţiei, Angel Maria Villar. Mulţumesc FRF şi UEFA pentru organizarea excelentă a acestui turneu. Pe parcursul competiţiei ne-am simţit ca acasă. Mulţumesc şi echipei Rapid, pentru că ne-a permis să folosim terenul de antrenament. Nu vom uita niciodată că aici am cucerit al cincilea trofeu din istorie“, a declarat tehnicianul spaniolilor, Ginés Meléndez. Acesta a utilizat următoarea formulă: Badía – Blázquez, Sergi Gómez, Miquel, Aurtenetxe – Alex Fernández (‘55, Campana), Rubén Pardo – Deulofeu, Sarabia (‘77, Muniz), Juanmi (‘54, Alcacer) – Morata.
De menţionat este faptul că Spania a rămas în posesia trofeului, deoarece l-a câştigat pentru a cincea oară în şase finale disputate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS