11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSibiul, ultima promovată în Liga I

Sibiul, ultima promovată în Liga I

Voinţa Sibiu este ultima formaţie intrată în Liga I, după ce elevii lui Alexandru Pelici au câştigat cu 2-0 meciul retur, de pe teren propriu, cu Săgeata Năvodari, în turul barajului consemnându-se o remiză, scor 0-0. Primul gol de pe „Municipalul“ sibian a fost marcat de Forika, în minutul 36, acesta înscriind spectaculos, cu capul, din plonjon, iar soarta meciului a pecetluit-o Martinescu, care a îndeplinit o simplă formalitate din cinci metri, după o centrare a lui Tătar (2-0, ‘88).
Antrenorul Voinţei, Alexandru Pelici, a mizat în acest meci pe: Zăvoi – Forika, D. Apostol, N. Grigore, Beza – Tătar, Hardău (‘66, Szabo), Bunea, C. Lungu – I. Popa (‘75, Majer), R. Neguţ (‘73, Martinescu). De partea cealaltă, tehnicianul Năvodariului, Aurel Şunda, i-a trimis pe teren pe următorii: Fl. Olteanu – Cip. Dinu, Bold, R. Dâlbea, Vezan, V. Apostol (‘68, Goşa), L. Turcu (‘73, D. Gheară), Fl. Popa, M. Jianu, M. Gheorghe, V. Şicu (‘60, Itu). „Vreau să le mulţumesc jucătorilor că au crezut în şansa lor. O şansă ivită pe neaşteptate. Acum un an nu se gândea nimeni că se va ajunge aici. Vreau să dedic promovarea memoriei mamei mele şi memoriei unui suporter care nu mai este aici, la Sibiu, dar care venea în cărucior cu rotile la fiecare antrenament. Este o promovare istorică“, a declarat, pentru liga2.ro, antrenorul sibienilor, Alexandru Pelici. Acesta a dezvăluit însă că ar putea părăsi „corabia“, semnând deja un precontract cu Luceafărul Oradea, nou-promovată în Liga a II-a. „Cu cei de la Luceafărul am discutat înainte de a avea această şansă, aici ni s-a transmis să luăm în calcul orice ar apărea, pentru că era acea incertitudine şi se vorbea chiar de desfiinţare. Cu sufletul îmi doresc să rămân, dar dacă vorbim de onoare trebuie să plec“, a completat Pelici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS