9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFlorea a lăsat Energia pentru Odorhei

Florea a lăsat Energia pentru Odorhei

Echipa masculină de handbal Energia Târgu Jiu s-a despărţit de Gabriel Florea, golgheterul României în ediţia trecută de campionat preferând să se transfere la vicecampioana HC Odorheiu Secuiesc.
Extrema stângă a naţionalei României a semnat marţi un contract cu echipa harghiteană valabil în următoarele două sezoane, iar conducerea clubului a anunţat transferul marţi seară, printr-un comunicat: „Clubul nostru şi jucătorul Gabriel Florea au ajuns la un acord, el urmând să se prezinte la reunirea din 13 iulie“. HC Odorhei va efectua un cantonament montan în ţară (18-26 iulie), apoi unul la Veszprem (Ungaria), între 2 şi 11 august. Jucătorul care luna viitoare va împlini 28 de ani a marcat în sezonul trecut 194 de goluri pentru Energia şi a declarat ieri pentru GdS că le mulţumeşte colegilor, fără de care nu putea obţine titlul de cel mai bun marcator din campionat: „A fost o perioadă frumoasă petrecută la Târgu Jiu. Mulţumesc tuturor celor de acolo, preşedintelui Gore Popescu, antrenorilor şi, nu în ultimul rând, colegilor mei. Am ales să merg la Odorhei, o echipă care are ca obiectiv locurile 1-3 şi care va participa în Cupa EHF. Sper ca şi Energia să aibă o clasare cât mai bună“. În locul lui Florea, conducătorii Energiei l-au adus pe Alexandru Asoltanei, unul dintre cei mai promiţători handbalişti din noua generaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS