12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBodea a renunţat la 12 jucători

Bodea a renunţat la 12 jucători

Staff-ul tehnic al Gaz Metan CFR Craiova a început să „subţieze“ lotul după primul joc-şcoală, astăzi fiind posibil să mai cadă „capete“

Din dorinţa de a crea o concurenţă mare pe fiecare post, staff-ul tehnic al Gaz Metan CFR Craiova a acceptat mulţi jucători în probe, astfel că lotul cu care s-au început pregătirile a avut la un moment dat 43 de fotbalişti. După primul joc-şcoală, susţinut marţi seară, antrenorii Cosmin Bodea, Cornel Mihart şi Florin Pârvu au tras concluziile în ceea ce îi priveşte pe câţiva fotbalişti şi le-au prezentat oficialilor olteni ieri-dimineaţă, astfel că la cele două şedinţe care au urmat pe stadionul „Termo“ din Severin, lotul s-a „subţiat“ serios. „Cosmin (Bodea – n.r.) şi-a făcut deja o părere despre jucători şi unii nu s-au pliat pe profilul căutat de el. Am renunţat la 12 jucători, dar, repet, nu pentru că nu ar fi lăsat o impresie bună, ci pentru că nu au corespuns pretenţiilor antrenorului. S-a renunţat la Taee Fatai, Florin Epure, Cosmin Bălmău, Frank Orban, Petre Ivanovici, Bogdan Fuiorea, Faytim Mulaku, Sandu Lupuţ, Sergiu Neacşa şi la juniorii noştri, Poenaru, Duca şi Duicu. Majoritatea sunt jucători sub 21 de ani, capitol la care noi stăm bine acum. Asta nu înseamnă că în perioada următoare nu vom mai testa şi alţi jucători tineri, din contră, urmează să mai vină câţiva în probe şi li se va acorda şansa să demonstreze ce pot, însă îi vom opri doar dacă într-adevăr merită“, a spus directorul sportiv, Marian Zaharia.

„Sita“ va cerne
în continuare

Prima şedinţă de pregătire de ieri a avut un caracter fizic, preparatorul Cornel Blejan servindu-le o nouă „porţie“ de exerciţii solicitante, iar în cel de-al doilea antrenament de la „Termo“ mingea a fost la mare căutare. Cosmin Bodea a organizat un nou joc-şcoală, atenţia fiind îndreptată nu numai asupra jucătorilor sosiţi în probe, ci şi a „veteranilor“. Preşedintele clubului Gaz Metan CFR, Răzvan Lupu, a anunţat, de altfel, că astăzi vor mai părăsi câţiva jucători echipa, punctând faptul că până mâine lotul trebuie să fie definitivat pentru stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, acesta urmând să nu depăşească 25 de fotbalişti. „După jocul-şcoală, din cadrul celui de-al doilea antrenament, se vor trage concluziile şi cu siguranţă vom mai renunţa la câţiva jucători. La fel va fi şi mâine, pentru că până vineri seară vrem să stabilim lotul de 24-25 de jucători cu care vom pleca în cantonamentul de la Poiana Braşov. Pe parcurs vor mai veni jucători, însă doar cei pe care îi va solicita antrenorul“, a spus Răzvan Lupu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS