10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBoroiban, spre Petrolul

Boroiban, spre Petrolul

Atacantul craiovean va fi prezent astăzi la reunirea „lupilor galbeni“, având mari şanse să evolueze cu prahovenii n Liga I în sezonul viitor

Golgheterul formaţiei Gaz Metan CFR Craiova, Laurenţiu Boroiban, este la un pas de Liga I, fiind dorit cu insistenţă de nou-promovata Petrolul Ploieşti. „Boro“ este aşteptat astăzi la reunirea echipei lui Valeriu Răchită, care a spus că vrea să-l cunoască mai bine şi să-l vadă la lucru, apoi va lua o decizie în privinţa sa. „Dacă nu se întâmplă ceva în noaptea asta, îl aştept să vină la reunirea de mâine (astăzi – n.r.). Voi sta şi eu de vorbă cu el şi vom vedea“, a spus Vivi Răchită pentru GdS.
La rândul său, fotbalistul de 26 de ani a afirmat că îşi doreşte foarte mult să evolueze pe prima scenă, dar nu este dispus să semneze cu „lupii galbeni“ în orice condiţii. „Petrolul m-a dorit şi în iarnă, dar am avut accidentarea aceea şi totul a picat. Cu mine nu s-a vorbit, ci cu conducerea, cu domnii Vasile Cârstea (directorul Romgaz – n.r.) şi Gheorghe Frăţică (reprezentantul CFR – n.r.). Ar fi un pas mare pentru mine, dar întâi trebuie să văd ce vor, pentru că nu prea sunt dispus să dau probe, ci vreau să semnez direct. Nu vreau să dau probe pentru că sunt destule jocuri de pregătire şi există riscul să mă accidentez, ei să nu mă mai dorească, iar eu să am probleme la Gaz Metan CFR. Dacă vor aşa, mai bine rămân la Gaz“, a comentat Laurenţiu Boroiban, care mai are un an de contract cu formaţia olteană.

„Pentru suma potrivită orice jucător este de vânzare“

Preşedintele formaţiei Gaz Metan CFR, Răzvan Lupu, a confirmat şi el interesul Petrolului pentru Laurenţiu Boroiban, dar a punctat că atacantul craiovean nu va pleca în orice condiţii, ci doar pe bani mulţi. „Nu ştiu dacă va pleca sau nu, rămâne de văzut dacă are Petrolul banii necesari să-l transfere. Pentru suma potrivită, orice jucător este de vânzare. Dacă îl vor, trebuie să pluseze, să ne ofere o sumă consistentă, pentru că Boroiban este principalul pion din atacul nostru şi nu-l vom da oricum. Îl lăsăm să plece, că are şi el o vârstă şi ar fi o şansă uriaşă să se facă remarcat în Liga I, pentru că este un fotbalist bun. Dacă ar fi să plece, Boroiban va merge doar în Liga I, pentru liga secundă este netransferabil“, a spus Răzvan Lupu.
„Nu s-a discutat încă de bani, dar zilele următoare, dacă Vivi Răchită se hotărăşte să-l oprească pe Boroiban, vom discuta şi acest aspect. Sunt mai mulţi jucători care au oferte, nu doar Boroiban. Dacă ofertele sunt avantajoase pentru club şi pentru jucător, e normal să mai plece unii. Într-o astfel de perioadă aşa se întâmplă la fiecare echipă, îţi faci calculele şi încerci să aduci şi să dai jucători aşa încât să ai şi echipă şi să te încadrezi în buget. Şi noi suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, cred că sunt vreo 11, iar cu doi aproape ne-am înţeles. Până nu vom avea semnăturile lor nu le vom divulga numele, pentru că nu vrem să ne creăm singuri concurenţă şi să ni se ridice preţul“, a explicat Gheorghe Frăţică, preşedintele executiv al Gaz Metan CFR.

S-a stabilit pe jumătate planul de bătaie

Oficialii formaţiei Gaz Metan CFR şi antrenorul Cosmin Bodea au stabilit pe jumătate programul de pregătire al echipei în vederea noului sezon competiţional. „Reunirea lotului va avea loc pe 4 iulie, iar pe 6 vom efectua vizita medicală. Ne vom pregăti câteva zile pe plan local, iar pe 11 iulie se va pleca în primul cantonament, destinat exclusiv pregătirii fizice, echipa urmând să stea la Poiana Braşov până pe 23 iulie. Se va reveni la Severin pentru câteva zile, apoi se va pleca într-un nou stagiu, care va avea loc în intervalul 27 iulie – 6 august. Nu am stabilit deocamdată unde va avea loc, dar sigur va fi în afara ţării. În discuţie intră şi Donje Milanovac (Serbia) şi Debrecen (Ungaria), dar mai sunt şi alte variante. Avem de unde alege, dar o vom face în funcţie de adversari, pentru că acest cantonament va fi destinat jocurilor amicale. Sperăm să parafăm patru-cinci amicale puternice acolo. Mai multe date vom avea săptămâna ce urmează“, a afirmat Răzvan Lupu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS