5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu: Batem pe Dinamo

Mititelu: Batem pe Dinamo

„U“ Craiova – Dinamo

Stadion „Ion Oblemenco“, astăzi, ora 20.00 – Antena 1
Formaţii probabile:
„U“ Craiova: Lung Jr. – Dănănae, Gugu, D. Lopes, Buşu – Prepeliţă, D. Stoica, Ologu – M. Costea, Subotic, Fl. Costea.
Antrenor: Silviu Lung
Dinamo: Bălgrădean, D. Grigore, Moţi, Bordeanu – Torje, Mărgăritescu, C. Munteanu, Alexe – Dănciulescu, L. Ganea.
Antrenor: Ioan Andone
Va arbitra: Al. Tudor

Patronul Ştiinţei ia în calcul doar varianta care ţine Universitatea în viaţă, un eşec putând însemna retrogradarea alb-albaştrilor

Pregătirile pentru meciul cu Dinamo au continuat în aceste zile şi au inclus debarcarea lui Aurică Ţicleanu, care nu a apucat decât două meciuri ca antrenor la Ştiinţa în noul mandat. „Cu plecarea mea sper că se lămureşte şi problema aceea, cum că eu i-aş fi lucrat pe Nicolo Napoli şi Laurenţiu Reghecampf, pentru că aş fi dorit eu această funcţie. M-au sunat mai mulţi jucători să mă roage să rămân“, a spus „Chiose“, care a motivat că are unele probleme familiale. Despărţirea dintre Ţicleanu şi Mititelu a fost însă urmarea unei discuţii contradictorii după meciul cu Oţelul. „Silviu Lung şi George Biţă vor conduce echipa în ultimele trei etape“, a anunţat Adrian Mititelu la Sport.ro. Apoi, a stabilit şi obiectivul celor doi, salvarea de la retrogradare: „Eu cred foarte mult că vom reuşi clasarea peste linie, cred că vom bate în meciul cu Dinamo. Cred că va ieşi bine şi la Bistriţa“.

Găman şi Bărboianu „joacă“ la DNA

Pănă la meciul de la Bistriţa, oltenii trebuie să treacă de Dinamo, şi nu oricum, ci cu o victorie. Şansele Craiovei de a rămâne în Liga I ar putea fi anulate şi matematic, un eşec al alb-albaştrilor, coroborat cu victoria echipei lui „tata Jean“ la CFR Cluj rezolvând „enigma“ ultimei echipe care retrogradează în acest sezon. „Câinii“, care vor Europa League, au şi ei foame de puncte, după ce etapa trecută au pierdut pe propriul teren în faţa celor de la CFR Cluj. Dinamo nu-i va folosi pe Găman şi Bărboianu în Bănie, cei doi având astăzi întâlnire la Craiova cu procurorii DNA, fiind citaţi ca martori, în urma plângerii formulate de Adrian Mititelu împotriva lui Victor Piţurcă.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

71 COMENTARII