10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMai rapid spre salvarea de la retrogradare

Mai rapid spre salvarea de la retrogradare

Pandurii Târgu Jiu a mai făcut un pas mic pentru menţinerea în Liga I după remiza de la Severin cu Steaua Bucureşti, scor 1-1. Petre Grigoraş vrea să risipească orice emoţie duminică, după jocul contra Rapidului.

În faţa unei asistenţe record, de 18.000 de spectatori, majoritatea ostilă, Pandurii a predat o lecţie de fotbal Stelei, iar rezultatul este nedrept. Gorjenii s-au jucat cu ocaziile în prima parte, în special prin Lemnaru, dar până la urmă Stromajer a reuşit să concretizeze cu capul o centrare a ratangiului Lemnaru (1-0, ‘42). Steaua s-a ridicat de la pământ în partea a doua şi a egalat printr-o superexecuţie a lui Tănase, care nu mai marcase în Liga I de 501 zile (1-1, ‘67). Vlăguită de efort, Pandurii a încercat să dea lovitura în prelungiri, dar Voiculeţ şi Hidişan nu au cadrat poarta lui Tătăruşanu, eroul oaspeţilor.
„Ne-am pus piedică singuri. Cred că am fost mai buni şi meritam să câştigăm, chiar dacă în tribune au fost mai mulţi spectatori cu Steaua decât au avut în Ghencea în ultimii doi ani. Dacă era 3-0 la pauză, nu se supăra nimeni. În partea a doua nu am mai putut ţine ritmul. Totuşi, suntem Pandurii, o echipă modestă, ce joacă în deplasare, şi astăzi (joi – n.r.) am jucat «mai în deplasare» ca altădată“, a declarat antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş. Din păcate, în finalul partidei cu Steaua, Vlad Chiricheş a părăsit terenul accidentat, stoperul pandurilor fiind suspectat de o recidivă la ruptura musculară suferită cu Brăneşti. „Chiricheş va face o ecografie şi vom vedea dacă e o situaţie gravă şi-l vom pierde până la sfârşit. Sper să nu fie nimic serios, pentru că ar fi o pierdere mare“, a comentat Grigoraş.

Vine şi Rapidul!

La nici trei zile de la jocul cu Steaua, Pandurii primeşte vizita unei alte echipe cu pretenţii europene, Rapid Bucureşti. Eliminarea oboselii este singura grijă a tehnicianului Petre Grigoraş înaintea acestui joc ce poate aduce pandurilor certitudinea îndeplinii obiectivului. „Ne aşteaptă un meci foarte greu cu Rapid. Ei au jucat marţi, noi am jucat joi seară, deci au două zile în plus de pauză faţă de noi. Suntem o echipă mică, dar care încearcă să joace de la egal la egal cu orice adversar. Sper să refac jucătorii din punct de vedere fizic, pentru că în rest nu mă preocupă nimic. Dacă voi reuşi să-i reabilitez fizic, sunt convins că vom face un meci la fel de bun. Sperăm ca duminică să obţinem un rezultat mai bun decât cu Steaua şi să scăpăm odată de grijile care ne apasă“, a afirmat Grigoraş. Chiar dacă trece printr-o perioadă tulbure, Marian Rada înlocuindu-l pe Marius Şumudică pe banca tehnică, iar mai mulţi jucători sunt indisponibili, Rapid rămâne o echipă imprevizibilă.
„Nu ştiu dacă va conta schimbarea de pe bancă. Ei se luptă pentru un obiectiv şi orice punct va conta, lupta este strânsă pentru un loc de Europa League şi cred că ar fi o catastrofă ca şi anul acesta Rapidul să nu-l realizeze. Rapid e o echipă foarte bună. Posibil ca duminică să fie în formă maximă şi să nu avem ce le face, ţinând cont că au şi două zile în plus de recuperare“, a declarat tehnicianul pandurilor.
În jocurile disputate la Târgu Jiu, Pandurii şi Rapid şi-au împărţit victoriile, fiecare câte una, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU