14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportReal şi Inter, concentrate pe Ligă

Real şi Inter, concentrate pe Ligă

Umilite în campionatul intern în runda trecută, Inter Milano şi Real Madrid vor să-şi spele imaginea şi să-şi continue parcursul perfect din Liga Campionilor. În această seară, în prima manşă din sferturile de finală, Real Madrid va întâlni pe „Santiago Bernabeu“ pe Tottenham Hotspur (TVR 1), grupare care traversează o perioadă extrem de fastă. „Ştiu că Tottenham are jucători foarte buni de atac, însă are o defensivă nesigură. Îi vom obliga să greşească şi vom câştiga“, a spus antrenorul madrilenilor, Jose Mourinho, după „duşul rece“ cu Sporting Gijon. Tehnicianul lusitan şi-a dat seama că echipa nu merge deloc fără Cristiano Ronaldo pe teren, aşa că pare decis să-l forţeze pe superstarul echipei sale contra lui Tottenham, în Liga Campionilor, chiar dacă acesta nu este complet refăcut.
De partea cealaltă, tehnicianul britanicilor, Harry Redknapp, radiază de fericire că l-a recuperat în ultimul moment pe Gareth Bale, jucător dorit de toate cluburile mari din Europa, fiind convins totodată că va obţine un rezultat bun în Spania. „Sunt foarte încrezător în ceea ce-l priveşte pe Gareth. Dacă juca cu Wigan se putea accidenta şi mai rău, aşa că l-am odihnit şi să sperăm că va fi apt pentru marţi. O să fie greu cu Real Madrid, va trebui să jucăm mai bine ca la Wigan dacă vrem să scoatem rezultatul dorit“, a spus Harry Redknapp. Partida de pe „Santiago Bernabeu“ va fi arbitrată de germanul Felix Brych.
În cel de-al doilea joc al serii, Inter Milano va primi vizita germanilor de la Schalke 04, un adversar imprevizibil, capabil să pună probleme pe „Giuseppe Meazza“. Căpitanul României, Cristi Chivu, are toate şansele să „sară“ din schema lui Leonardo, antrenorul nerazzurilor arătându-se deranjat de atitudinea sa din derbiul cu AC Milan, pierdut cu 3-0. Nici tehnicianul nemţilor, Ralf Rangnick, nu are linişte, întrucât nu va putea conta pe aportul lui Peer Kluge şi Mario Gavranovic, în timp ce situaţia lui Metzelder este pusă sub semnul întrebării. Chiar şi aşa, Schalke nu renunţă la luptă, Rangnick declarând în presa germană că vrea să plece neînvins din Italia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS