9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCampionul Maike Cioacă vrea la Jocurile Olimpice

Campionul Maike Cioacă vrea la Jocurile Olimpice

Pugilistul craiovean, proaspăt câştigător al Cupei României, îşi doreşte să obţină un rezultat bun la Campionatul Mondial din Azerbaidjan, care i-ar aduce calificarea la JO de la Londra

Pugilistul craiovean Maike Cioacă nu are rival în ţară la categoria 52 de kilograme. Sportivul de 18 ani, care de zece luni concurează pentru clubul SCM Bacău, şi-a trecut recent în palmares un nou trofeu, Cupa României la seniori. Competiţia s-a desfăşurat săptămâna trecută la Iaşi, iar Maike s-a impus fără probleme. A avut două meciuri şi le-a câştigat pe amândouă.
„În primul meci, pentru medalia de argint, l-am bătut pe Romeo Stoica de la Petrom Ploieşti, prin abandon în repriza a doua, iar în finală l-am învins la puncte pe Sabin Petrea, de la CSM Brăila. Am luat doar un singur pumn la concursul de la Iaşi, de la Petrea. Adversarii nu mi-au pus probleme, dificultăţi am avut să mă încadrez în categorie, deoarece sunt în perioada de creştere osoasă“, a povestit ieri Maike, care a fost recompensat de reprezentanţii Federaţiei Române de Box cu o cupă, medalie, diplomă, dar şi cu bani, pentru prima dată în carieră.
Noul club pentru care concurează craioveanul, SCM Bacău (antrenor Relu Auraş), a avut cei mai mulţi câştigători la Cupa României – patru. Sportivii de la Dinamo au obţinut trei trofee, iar CSM Gladiatorul Iaşi, Farul Constanţa şi CSM Călăraşi – câte unul.

În ţară nu a mai pierdut de doi ani

Maike este multiplu campion naţional şi nu a mai pierdut un meci în România de mai bine de doi ani. Are 49 de victorii din 53 de partide disputate şi face parte din lotul olimpic de seniori al României, condus de antrenorul Gheorghe Napoleon. Sportivul care în 2010 a ieşit campion naţional atât la tineret, cât şi la seniori face 14 antrenamente pe săptămână, câte cinci ore şi jumătate pe zi, şi are planuri mari pentru viitor: vrea să boxeze la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor. De altfel, perioada următoare este decisivă pentru fostul elev al lui Constantin Cucu, de la CS Armata Craiova.
Maike va participa la Campionatul Mondial de la Baku, dar şi la alte turnee internaţionale care contează pentru calificarea la Olimpiadă. „La Mondialele de seniori din Azerbaidjan se vor face cărţile pentru Jocurile Olimpice. Primii opt de la categoriile mici şi primii şase de la categoriile mari se vor califica pentru Londra. Până la Mondiale mai particip la Naţionale, găzduite chiar de Bacău, dar şi la alte turnee internaţionale de pregătire, care sunt importante, deoarece un rezultat bun acolo aduce puncte preţioase pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Cred că destinul meu este să ajung acolo şi, de ce nu, să urc pe podium“, a spus sportivul care este elev în clasa
a XII-a la Grupul Şcolar Energetic din Craiova.

„Bute mă susţine“

Maike Cioacă s-a întâlnit săptămâna trecută cu Lucian Bute, campionul mondial la categoria supermijlocie IBF, iar „Mister KO“ l-a încurajat. „Ne-am întâlnit pe aeroport şi Lucian m-a încurajat foarte mult. Mi-a spus că numai cu multă muncă pot face performanţă şi că atunci când urci în ring nu contează foarte mult rezultatele anterioare şi trebuie să lupţi pentru fiecare punct. Vorbele lui mă ajută“, a povestit pugilistul, care, deocamdată, se gândeşte să obţină rezultate la amatori, apoi ia în calcul o trecere la profesionism.

Sprijinit financiar
de unchi

Campionul craiovean a ţinut să puncteze că la Cupa României a primit şi bani pentru că până acum a fost recompensat doar cu diplome, cupe şi medalii. Sportivul se consideră norocos că unchiul său, Florin Şerban, primarul comunei doljene Predeşti, a putut să-l susţină financiar să meargă la competiţii, dar şi la acţiuni ale lotului naţional. „Am fost alături de nepotul meu Maike încă de la început. L-am susţinut financiar şi l-am încurajat să facă sport de performanţă. Este un băiat cuminte şi, dacă se va ţine de treabă, va ajunge departe. La Bacău beneficiază de condiţii bune. Este păcat că în Craiova nu se face nimic pentru tinerii sportivi, aceştia fiind nevoiţi să plece la alte cluburi din ţară“, a spus unchiul pugilistului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU